Thursday, April 25, 2024
   
Text Size

România a început demersurile pentru repatrierea osemintelor lui BRÂNCUŞI

Rădăcini

brancusiRepatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi a trecut de la stadiul de intenţie la cel de acţiune juridică. Iniţiatorii acestui demers s-au întâlnit la Guvern cu avocaţii desemnaţi de statul român să-i îndeplinească dorinţa marelui artist plastic.


Reprezentantul Fundaţiei Constantin Brâncuşi, care a iniţiat acţiunea de repatriere a rămăşiţelor marelui sculptor, a predat documentelor pe care le deţine avocaţilor statului român.
Pentru ca procedurile juridice pot fi extrem de complicate şi se vor desfăşura conform legilor franceze, firma de avocatură care va reprezenta statul român va colabora cu o casă de avocatură din Franţa, relatează protv.ro.

Deocamdată, autorităţile nu au reuşit să afle dacă Brâncuşi mai avea sau nu cetăţenia română atunci când a murit, detaliu care poate fi extrem de important în demersul repatrierii sale.

„Am fost la Secretariatul General al Guvernului. I-am predat domnului avocat toate documentele care le aveam eu, le-a văzut, s-a uitat peste ele şi, în câteva zile, vom începe demersurile pentru procesul de la Paris. Eu am venit cu toate documentele şi sper să fie un început bun pentru cultura română şi pentru dorinţa lui Brâncuşi, pentru ultima dorinţă a lui Brâncuşi", a declarat Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Constantin Brâncuşi, mai titrează sursa citată.

Add comment


Security code
Refresh