Written by Iuliana Radu Monday, 11 March 2013 08:53
Mă grăbeam
Mă grăbeam pe atunci.
Poate mi-era frig sau poate
teamă să nu te rătăcesc
în mulțime.
încercam să mă țin după tine
sau după corbul care zbura
din copac în copac gol
și amorțit,
mereu înaintea mea,
sadic.
Să nu cumva să-mi trag sufletul.
Mi-era teamă pe-atunci
și inima mi se
făcuse
cântec de leagăn,
tremurat pe coardele
unei frunze de nuc.
Mi-era toamnă și
teamă, rece și
rege
și dor.
Pace vouă
Pace vouă, somnambulilor,
muriți pentru un vis și
de ce nu?!
Pace vouă oamenilor triști
speranța voastră, ca o lumânare
se stinge prea curând
și prea firesc.
Pace vouă oamenilor blonzi,
mai ales tinerilor,
c-aveți un suflet prea frumos
pentru război.
Pace vouă, celor fără casă,
că știți albastrul cerului
ca pe o rugăciune.
Și logic, pace ție
și mie. Nouă,
zece,
douăzeci…
Ceas și zăpadă
Îmi țin ceasul lângă inimă.
Când plouă, bate ritmul ploii.
Când nouă, bate ritmuri noi.
Îmi țin zăpada lângă ușă
să știu când vii,
când pleci,
să-ți număr pașii.
Îmi țin ceasul lângă inimă
și inima-n zăpadă, îngropată.
Când tic-tac,
când eu tac,
cand ei, cu toții tac.
Eu tooot ascult...
autor, Cristina Ana Popescu
< Prev | Next > |
---|