O poezie pe zi

foșnetul ultimei frunze pe ram
mă neliniștește
mi-e teamă că odată cu ea
se va rupe și vraja visului pierdut
în spuma neputințelor noastre

pentru fiecare despărțire
am pus deoparte o crenguță de vâsc
poate într-o zi copleșiți de amintiri
vom răsturna din nou munții
mustind de viață ca-n ziua dintâi

autor, Micuţiu Sorin