Sunday, March 16, 2025
   
Text Size

În loc de rugă…

O poezie pe zi

 

Nu am aripi să respir orizontul.

 Stăpânii lumii și-au învățat odraslele să arunce cu pietre în văzduh.

  Mi-au brăzdat carnea cu stânci din munții străbunilor.

 Timpul roade cetățile.

 Sărbătorile luminoase nu țin loc de veșnicie.

De la naștere își fac bagajele pentru că locul se tot strânge în jurulul tălpilor.

Avortul originar îi va trimite în dimensiuni înguste, cu note de plată încărcate și buzunare goale.

 

GÂNDUL,

mai iute ca vorba,

a deschis,

deja,

drumul osândei pentru tirani.

 

autor, Călin Derzelea

Add comment


Security code
Refresh