Friday, July 03, 2020
   
Text Size

Editorial

Fii original: copiază-i!

Editorial

nicolae boaru bibliotecaDe Nicu Boaru

Încep cuviincios, cu un simt al priorităţilor şi al adecvărilor care (parcă, însă, totuşi) ne lipseşte şi, să nu mă menajez, îmi cam lipseşte. Şi mie, ăsta, profesoralul, didacticul. Deci: La mulţi ani pentru sărbătoriţii acestei uriaşe Zile, când a fost prăznuită „Măicuţa Stăpânului”, cum frumos se spune în încântare, în doxologie „Întru mulţi ani, Stăpâne!”. Să învăţăm şi noi care sunt stăpânii adevăraţi ai lumii acesteia. Nu e târziu niciodată, nici chiar în ceasul penultim să nu avem idoli de carton, „stăpâni” pigmei - în fond, nişte satrapi ştirbi, nişte „năcealnici”, cum spuneau ruşii, obtuzi şi constipaţi. Iar creaţiei negricioase, austere şi ispititoare care este stăpânitorul întunericului, ar fi mai bine să nu-i alocăm investiţii de interes mijlocit.

Asta ca să vorbesc ocolitor, metaforic. Fiindcă, cramponându-te de toate „object-urile” şi gadgeturile lumii asteia, în cădere şi opacă, nu face altceva decât să te trădezi, să cobori, să te maculezi, să te sărăceşti.

Repet urarea şi o generalizez: să fim sănătoşi şi veseli, vorba lui Caragiale. Să trăim într-o prosperitate... controlată, vecină cu austeritatea, neîmbuibarea, care-ţi dă linişte interioară, echilibru, perspectivă, limpezime, simţ al întâietăţilor. Nu poţi să dănţuieşti, să vegetezi, să măsori coada pisicii şi să-ţi ignori anvergura năsucului; sa cauţi numai şi numai „mamonei”, adică nişte gălbiori, nişte ochişori ai personajului care îşi revendica şi el - şi pe bună dreptate! – o mare parte a bipedelor interesate de ceea ce Eminescu numea „nervum rerum gerendarum”. Aşa numea banii - nervul lucrurilor - poetul care spunea undeva că „bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună”.

 

Despre măreţia românească!

Editorial

nicolae boaru bibliotecade Nicu Boaru

Arde şi ard soarele şi guvernările. De sus şi dinspre ai noştri tot vipie neîndurată. Cu ce-om fi greşit? Pronia, în fine, ne pedepseşte pentru uşurătate, hămeseală, hedonism, lipsă de orice Dumnezeu; dar contimpuranii aleşi - ce-au cu noi? De ce ne spun.... „ciao!”, unii dintre ei aflaţi acum, pe banii altora, prin „locaţii” - cum spun şmecher infatuaţii fără carte - cu palmieri, tipe smeade şi nuieletice, băuturi colorate în pahare cu picior prelung? În lipsa ministrului de Interne (proaspăt demisionat de duminică seară) şi a primului ministru (aflat cu copchiii într-un toponim exotic şi odihnitor după atâta scandal cu doctoratul şi cu electoralele), lungile coridoare ale puterii sunt într-o somnie de basm. Sau de coşmar. Nimic nu adie. Nimic nu mişcă. La Cotroceni - altă somnie. Aici însă, cu cătuşe de vrăji şi cu bruşte treziri jilave în care se continuă strigătele de luptă de ani de zile. Aud că prezidentul temporar de acum se bucură de o înaintare în grad; în conştiinţa publică. Adică a intrat în... folclor! Parcă în Caţavencu sau într-o altă revistă satirică sunt prinse versurile unui cântec popular cu care a fost cadorisit şi înfierat chiraşul Cotrocenilor. Nu-mi place ce-o să spun; nu-mi convine că „s-a dat drumul” la violenţa suburbană de tip „javră ordinară”.

   

Oglindă, oglinjoară/ Cine-i mai deştept în ţară?

Editorial

nicolae boaru biblioteca

de Nicu Boaru

Nu e comod pentru vreun comentator sau (b)analist politic ori autor de (cr)editoriale cum mă doresc să-ţi iasă niscaiva impresii provocate de neliniştita şi totuşi apatica societate românească. Dificultatea amară a amărâtului de glosator de situaţii vine şi din aceea că orice ar zice se vede contrazis prompt nu de-o afirmaţie a părţii celeilalte, ci de situaţii obiective, compacte şi irefutabile. De exemplu: Nu poţi să mai spui acum (fiindcă nu ţi se publică ... la nivel central) că lucrurile merg prost în ţară.

Anumite trusturi de presă au stabilit că există un singur „om negru”, care uite!, a venit fără să fie ora 12.00 (şi a venit pentru a treia oară!); restul, sunt parcele smălţate cu azalee, peste care plutesc norişori albicioşi şi din care coboară pe scripeţi minunaţi, silenţioşi, îngeri bucălaţi. Nimeni nu vorbeşte că euro a explodat (ba chiar a implozat); că benzina a trecut de 6 lei!!; că din măririle promise, jumătatea primită e demult teşită prin scumpirea vieţii de zi cu zi.

   

Măşti râzânde... pe-un caracter inimic

Editorial

De Nicu Boaru

nicolae boaru bibliotecaZumzăi de nedumeriri, perplexităţi şi chiar întrebări. Nu mă credeam „capace" să am interogaţiuni şi reflecţii: fibră slabă! Nici nu mai intră în discuţie temele înalte, altitudinile şi metafizicul; acolo, lacătele sunt, pentru mine, închise pe vecie. Nu mă socoteam însă apt să pun întrebări acestui cotidian valah, deloc limpede şi curat.

Urmărind eu – să zicem! – Antena 3, o oră, două, trei, bântuind apoi pe parcela mediatică a combatantului fugos Dănuţ Diaconescu, mă umplu de indignările lor, mă contaminez cu interogaţii şi critici (la ei, într-adevăr, reale, solide, persuasive şi .... şi... rezbelitoare!) uit dramoletele vieţii mele personale şi combat alături de Gâdea, Ciutacu şi de marele spirit enciclopedic, oratorul şi dialecticianul Bogdan Chireac. Ce vreţi? N-am vocaţia observaţiei proprii, acute, şi a diagnosticului verid, mă bazez exclusiv pe inteligenţa despicătoare de neguri a Alessandrei Stoicescu, tânjesc după „omul cu laptopul", ignor amoarea mea dintâi, Oana Zăvoranu şi visul meu din urmă, Gina Pistol şi devin doldora de nemulţumirile boborului revoluţionar.

I-am şi întrebat pe câţiva boboreni: ce este înscris pe flamura voastră de rezbel? Pentru ce combateţi, ca să rataşez şi eu, nevolnicul, cu arme şi bagaje – puţintele şi tocite - idealurilor voastre cristaline şi nostalgiei pentru o lume aurorală?

M-au privit cu binemeritată condescendenţă, ca pe un netrebnic, şi „năcăjit" ce mă aflu şi mi-au înşirat ponoase şi scăderi apocaliptice de-ale şarpelui veninos şi ale tartorului unanim care este musiu ex-prezident B: „e beţiv", „a furat flota", „a adus cu el numai c....ine, căţărându-le în posturi bănoase", „ne-a tăiat pensiile, salariile, bea" (din nou!), 2dansează în genunchi cu ţigăncile", „face jurnalistele „ţigănci", e arogant, e populist, e retras, e vârât pănâ-n gât, suferă de ficat" (re, re-uri), „n-are nici pe naiba" etc, etc.

Dar, susur eu cu sfiiciune, ba chiar cu frică, „nu aveţi şi un argument propriu, de crispare, de propunere?" Pe astea le-am auzit de zeci de ori la minunatele posturi TV amintite. Cum deschizi această delicată trebşoară a gândului propriu asupra imenselor pagube de ordin individual sau naţional provocate de mr. B , cum eşti privit cu ciudăţenie. Unu mi-a şi articulat (cuvânt care înseamnă şi „a lovi") o reprimandă rapidă ca un upercut :" a, ieşti, dai lu B!".
Nici după mineriadele din '90 şi '92 nu era, parcă ţara mai scindată, mai polarizată ca acum. Există doar albul şi negrul. Nimic cenuşiu, exclusă orice nuanţă. Şi, culmea...

Mai multe pe www.actualitateaprahoveana.ro

   

Să pui copilului cartea în mână, că altfel.. ne pierdem!

Editorial

 

copii lecturaMotto: „Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni; sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători prieteni” (Charles William Eliot)

Am depănat, recent, amintiri, cu profesoara mea de limbă şi literatură română din liceu. Silvia Mârza-Calciu: neschimbată, blajină şi veşnic atentă la cât de mult mai iubesc sau nu elevii de azi moştenirea de aur a limbii noastre. Am stat ceasuri în şir printre amintiri şi vorbe de duh, printre cărţi şi citate, printre sfaturi şi surprize.

Din vorbă în vorbă, am aflat că „Doamna meaa fost studenta marelui om de cultură Tudor Vianu. Mi-a făcut mărturisirea încet, cu capul în bărbie, de parcă s-ar fi ruşinat, spre a nu fi luat-o ca o laudă. Apoi, cu pasul rar, aşa cum umbla printre bănci, sorbind din ochi elevii, s-a îndreptat spre o vitrină de unde a venit cu carnetul de licenţă al dumneaei. Acolo unde, între paginile frumos cartonate, se odihneşte semnătura vie şi nevătămată a lui Tudor Vianu. Cel căruia i-a fost discipol, cel pe care l-a avut preşedinte al comisiei la susţinerea tezei de licenţă. Începusem să simt lângă mine amintirile vii ale profesoarei mele despre cel pe care eu îl ştiam din studii şi citate, din paginile cărţilor, din istoria literaturii… Am avut sentimentul unei regăsiri, ca atunci când îţi redescoperi bunica, pe prispă, cu fuiorul, după lungi căutări. Înţelegeam de ce Doamna mea era veşnic implicată, preocupată ca noi să înţelegem, să iubim limba noastră, să citim şi să respectăm prin cunoaştere şi trudă literatura.

   

Page 2 of 3