Friday, December 12, 2025
   
Text Size

Bagă-ţi minţile-n cap!

PREMIANŢII OLIMPIADEI DE MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE DE LA SIBIU

Arte vizuale

olimpiada-mestesuguri-artistice-traditionaleFaza naţională a celei de-a XVII-a ediţii a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, a luat sfârşit. Cei 139 de elevi participanţi au concurat la nu mai puţin de 29 de meşteşuguri tradiţionale. Iată premianţii:

 

CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE „IULIA HAŞDEU”, EDIŢIA A X-A, PLOIEŞTI, OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2012

Literatură

Casa-de-Cultura-IL-Caragiale-PloiestiCasa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 1 octombrie - 13 noiembrie 2012, cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Iulia Haşdeu”.

„Rămânem, astfel, fideli ideii de a descoperi şi de a promova tinerii talentaţi, de a le oferi şansa cunoaşterii operei şi personalităţii Iuliei Haşdeu, de a afla mai multe informaţii legate de istoria familiei Haşdeu, în cadrul unei excursii culturale la Muzeul Memorial «B. P. Haşdeu», oferite de Casa de Cultură «I. L. Caragiale» a Municipiului Ploieşti”, a declarat Marilena Ghiorghiţă, directorul instituţiei.

În cadrul excursiei culturale, în data de 13 noiembrie, vor fi decernate şi premiile acestei ediţii a concursului. Competiţia este deschisă tuturor liceenilor (cursuri de zi) din România. VEZI MAI JOS REGULAMENTUL CONCURSULUI

   

Sărbătoare: Ziua Crucii

Rădăcini

inaltareasfcruciÎn amintirea patimirilor şi răstignirii pe Cruce ale Mântuitorului, reprezentanţii Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total, adică să se ţină post negru. Ziua Crucii (14 septembrie) este şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Principalele obiceiuri şi practici de schimbare a anotimpului călduros cu unul rece sunt concentrate în jurul echinocţiului de toamnă (23 septembrie) şi se manifestă cu ocazia unor sărbatori religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii.

Ziua Crucii este una dintre marile sărbători creştine, închinată cinstirii Crucii Domnului. Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns, astfel, Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte.

Mama sa Elena a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, iar de atunci a început să fie sărbătorită Înălţarea Sfintei Cruci.

   

orb pe mare - 24. [à rebours]

O poezie pe zi

ah, dulce amânare a făptuirii
când rătăcite-s trupuri în hamace
şi alte noi chemări nu le dau pace
cu îmbieri să vină, să se joace,
să fie la-nceput de lume mirii
răpiţi de ierburi afrodiziace.


ah, dulce abandon în aşteptare,
neîntâmplării robi să fie iar,
înfiorări dorite în zadar,
cum marinari vâslind spre-un ţărm barbar,
pierduţi prin valuri, în imensa mare,
nu pot ajunge îndepărtatul far.

ah, dulce gând la dulcea rană,
adâncu-i leneş să-i atingi,
să te desfaci încet din chingi,
funesta foame s-o învingi,
să cazi din cer şi să fii hrană 
aprinsei păsări şi s-o stingi.

autor, Florin Dochia

 

 

   

ARTE PLASTICE: Taberele de Creaţie de la Plopeni

Arte vizuale

tabara internationala de sculptura PlopeniÎn perioada 18-28 august, Casa de Cultură Plopeni găzduieşte cea de a VI-a ediţie a Taberei Internaţionale de Sculptură „Nicolae Kruch”, manifestare devenită emblematică pentru viaţa culturală a oraşului.

Şi de această dată, tabăra reuneşte artişti de renume, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi România: Parascovia Popa Dunai, Ştefania Stroe, Adriana Brăileanu, Liliana Marin, Dinu Câmpeanu, George Dumitru, Marius Stroe.

Iubitorii de frumos din oraşul Plopeni, de pe Valea Slănicului, de pe Valea Teleajanului şi din localităţile învecinate vor avea ocazia să admire creaţiile plasticienilor, care vor fi amplasate şi expuse pe platoul din faţa Casei de Cultură şi în parcurile din oraş.

Concomitent cu această manifestare, pentru copiii din Plopeni şi din ţară, pasionaţi de artele plastice, are loc a VI-a ediţie a Taberei Naţionale de Desen şi Pictură „Vara în Culori”, unde peste 30 de participanţi vor avea ocazia să lucreze şi să expună alături de mari valori contemporane ale artei plastice.

   

Page 207 of 277