Written by Iuliana Radu Monday, 24 December 2012 18:53
Mos Craciunul cu plete dalbe, astazi imbracat in costum rosu, cu sacul doldora de jucarii sau alte atentii, deplasandu-se in sanie trasa de reni, de cerbi sau de iepurasi, nu tine deloc de vechile traditii romanesti, ci reprezinta, ca si pomul (bradul) de Craciun, un imprumut tarziu din lumea apuseana, neatestat la noi inainte de secolul al 19-lea. Comunistii l-au rebotezat Mos Gerila (uzand abil tot de un nume de personaj fantastic din basmele populare), pentru a estompa pe cat cu putinta implicatiile religioase. Traditia crestina spune ca Mos Craciun ar fi fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului in care a nascut Fecioara. Dupa o alta varianta a legendei, el a fost, dimpotriva, un om bogat si rau, care ar fi refuzat sa dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevasta-sa, Craciuneasa. Ba mai mult, de furie ca femeia i-a ajutat pe straini, el i-ar fi taiat mainile de la coate, dar acestea s-au refacut in scalda Pruncului. Pentru inima ei buna, Craciuneasa trece drept patroana a moaselor. In fata unei asemenea minuni, Craciun insusi se spaseste si se crestineaza, devenind primul dintre sfinti. S-a spus si ca personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeitati pagane a locului. Se stie, bunaoara, ca sarbatoarea Nasterii Domnului s-a suprapus pe vechea sarbatoare a nasterii zeului Mithra (Natalis Solis Invicti). In vechime, crestinii sarbatoreau tot acum si Anul Nou, ceea ce explica faptul ca Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri si „Craciunul cel mic“.
autor, Razvan CODRESCU
Written by Iuliana Radu Monday, 24 December 2012 18:44
„A fost odată, ca niciodată,/ Că, de n-ar fi,/ Nu s-ar povesti...” Unii traduc această expresie, cu care încep de obicei poveştile, cu sensul de „demult”. Aş zice că e vorba de a ajunge la acel „odată” care a fost ca niciodată după aceea. Adică, este vorba de prima oară sau de începutul unei lumi şi, probabil, sfârşitul alteia. Acel timp nu poate fi unul fizic. Acel timp este unul mitic. Singurul care rămâne totdeauna proaspăt, curat, neînceput. El devine viu doar atunci când este evocat, fiind trezit la realitate de trăirile noastre şi de dorinţa de a înţelege.
Timpul legendar este nemuritor, este acel timp care însă nu se trăieşte decât în prezent, prin participarea afectivă şi prin revederea evenimentelor prin evocare.
Acolo se duc toţi cei pe care îi iubim, acolo se refugiază culturile, civilizaţiile şi poveştile. Acolo ar trebui să călătorim cu inima, pentru a aduce o parte din chipul nostru cel de odinioară. Acolo, ca şi în poveste, doar pasărea magică a iubirii te poate duce, doar dorinţa şi credinţa nestrămutată pot chema către prezent adevărurile ascunse de ochiul mort, de ochiul adormit.
De aceea, de multe ori auzim că doar sufletul de copil, prin puritatea lui desăvârşită, poate deschide cu adevărat această lume, a cărei frumuseţe o poate vizualiza cu ochii minţii şi de care se poate bucura nestingherit.
În afară de copii, mai sunt şi înţelepţii ce duc o viaţă simplă şi curată, păstrându-şi astfel sufletul senin, capabil să se bucure de meditaţie şi frumuseţea naturii, de viaţă. Adevărata înţelepciune înseamnă să poţi avea sufletul senin cu adevărat, la orice vârstă, să nu fi fost afectat şi alterat de evenimente şi uzură.
autor, Camelia Radu
Written by Iuliana Radu Monday, 24 December 2012 18:31
Ajunul este sărbătoarea de sfârșit de an patronata, de Moș (Moș Ajun), stăpânul timpului, ipostazierea anului ce pleacă, dar și deținătorul puterii anului ce vine. Sub influența creștinismului a decăzut ca importanță o datå cu apariția lui Moș Crăciun, care, de altfel, este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Moș Ajun dispune de bogații specifice mediului agricol, cu care îi dăruiește atât pe copii, acum cu funcția de colindători, cât și pe cei mari, prin intermediul practicilor simbolice ale Semănatului.
În unele locuri în această zi (uneori chiar în ziua de Crăciun) sunt tăiați porcii, și nu în timpul postului, ca nu cumva sa se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, și astfel să se spurce cu de frupt și cei din casa. La tăiere nu trebuie să stea în preajmă nimeni din cei care sunt miloși din fire, căci se crede ca porcul moare cu greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi buna. Când se înjunghie porcul, cel ce-l taie, precum și cei din jurul lui își fac cruce cu sânge, ca să fie sănătoșiri și roșii peste an. Ca să nu se stingă sămânța porcilor, gospodina smulge parul de coama porcului, care, după ce este înmuiat în sânge, se păstrează (Pamfile, 1997, p. 388).
Obiceiuri: La toate ajunurile sărbătoririlor de iarnă se pun pe masa douå pâini, sare, pește, grâu și un pahar cu apă, și se crede că noaptea vin familianții morți și mănâncă din acele bucate (Gorovei, 1995, p. 225).
La ajunul Crăciunul nu se pune rachiul pe masa, nici se bea, fiind el inventat de diavolul, carele apoi își bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înaintea tuturor bucatelor (Gorovei, 1995, p. 79).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: În ziua de ajunul Crăciunului, până a nu răsări soarele, să pui mâna pe coasă, secure, furcă, topor, ca să-ți fie drag să muncești cu ele peste vara (Gorovei, 1995, p. 123).
Ca să ai noroc, să nu mănânci în ajunul Crăciunului (Gorovei, 1995, p. 168).
În ziua de Ajun, când ieși afara întâi de dimineață, la înapoiere este obiceiul să iei câteva surcele în mâna și, când intri înauntru, să zici, împrăștiind una câte una surcelele prin casă:
Bună dimineața lu Ajun,
Că-i mai bună a lu Crăciun!
Pui, vaci, oi, purcei... ș.a.
Sănătate, bogătate,
Că-i mai bună decât toate!
Așa zici și când te duci într-altă casă. Surcelele acelea se numesc pui („Ion Creangå“, an I, nr. 5, 1908, p. 149).
Primul care se trezea din somn ieșea în curte, rupea o ramură dintr-un pom și începea să vrăjească la gura sobei (să scormonească jarul din sobă), ori de unul singur, ori cu întreaga familie (Chicet-6, p. 31).
În ziua de Ajun să începi tot lucrul ce ai, ca să-ți meargă cu spor peste an (Niculiță-Voronca, I, p. 51).
Când dai ceva din casă în ziua de Ajun, nu-i bine (Gorovei, 1995, p. 6).
Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine și să nu le scape pe vremea roitului (Gorovei, 1995, p. 6).
Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să rodească peste an. Bobul se mănâncă pentru saț, căci după bob omului îndată îi vine sete și se simte sătul. Perjele sunt bune, căci îndulcesc pe om și-l potolesc la sfezi și la mânii. Sarmalele să le lași mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăușe; cât fierb în oală, tot una clocotesc și huiesc; și altul nime nu ocărește decât neamul. Străinii sunt ca pâinea și ca zahărul, sunt dulci, nu te batjocoresc. Dar mai întâi să guști din pește, ca să n-ai friguri peste an (Niculiță-Voronca, I, 50).
Apåråtor de rele și durere:
În ajunul Crăciunului e bine să mănânci pește, dacă vrei să nu te scuture frigurile peste an (Candrea, 1999, p. 249).
În ziua de ajunul Crăciunului se mătura casa, ca să nu fie juvini tot anul (Gorovei, 1995, p. 138).
În ajunurile Crăciunului și Bobotezei dis-de-dimineață, femeile strâng cenușa din vatră,
până a nu mânca nimic, și gunoiul de prin casă, și primăvara, când fac straturile, presură cenușă amestecată cu gunoi, zicând: „Cum n-am mâncat eu diminețile ajunurilor, așa så nu mănânce nici o lighioaie roadele“ („Șezåtoarea“, an III, 1894, p. 49).
Magie:
Aluatul frământat în noaptea Crăciunului e bun de deochi pentru vite (Gorovei, 1995, p. 7).
În această zi postesc mai ales pietrarii, care leagå piatra. Seara își pun pe masa din toate bucatele de pe țarină. Masa lor e țarină atunci. Înainte de a se pune la masa, se pun în genunchi și cheamă să vină piatra, că, de nu va veni atunci când o cheamă ei, la vară n-are dreptul să vină ea. Zic astfel de trei ori și înnoadă noduri pe ațå de cânepă uitată pe ogor. Astfel s-a legat piatra. Aceste noduri sunt bune peste varå pentru vråjit piatra pe ogoare (Niculiță-Voronca, II, p. 155).
Despre vreme:
Când sunt scoase măruntaiele porcului tăiat, se pot face previziuni meteorologice. Dacă partea subțire a splinei este îndreptată spre miazăzi, înseamnă că iarna vine de la miazănoapte. Dacă splina este umflată către coadă, înseamnă că sfârșitul iernii va fi greu. Dacă splina este lungă și subțire, iarna va fi lungă, dar gerurile nu vor fi aspre (Pamfile, 1997, p. 388).
articol realizat de MARIAN DRAGOMIR
Written by Iuliana Radu Sunday, 23 December 2012 23:14
pe cel mai bun prieten al meu
l-am inventat ca pe o zi oarecare
rătăcită într-un pahar gol
apoi
i-am deschis venele
cu tăcerea ascuţită a unui roi de cerbi
şi i-am băut urletul
până la ultima picătură
şi era mijlocul unui oraş abia început
noaptea atârna în fiecare stradă
ca o piele de femeie tânără
în care fuga era supusă murdăririi
de la prima supurare de sân
la musca sănătoasă din ultimul cartier viu
în umărul proaspăt văruit al mamei mele
cineva a construit un leagăn
pentru fiii orfani
şi un munte tânăr care îşi privea pletele
cu nerăbdare
probabil îmi vei spune că mărturisirile în lumină
sunt cele mai defecte alegeri
pe care un bărbat le-ar putea face
ţi-aş da dreptate
dar nici tu nu vei afla cine este pierzătorul de viaţă
strivit între butonii de aur
ai unui asfinţit
sunt liber câtă vreme nu sunt nevoit să plătesc dumnezei
pentru că între durerea de băut şi roiul de cerbi
care desenează cuburi perfecte
am drumul spre desăvârşire perfect neted
plus de asta
când aducătorul de lumină se îndoieşte
de aruncarea în păcat
care mână i-ar putea ţine glasul
să nu şchioapete
într-un lan de oameni?
autor, Daniel Dăian
desen, Camelia Radu
Written by admins Sunday, 23 December 2012 18:35
De-a lungul şi de-a latul pământului nostru românesc, alături de tradiţii şi obiceiuri moştenite din străbuni, circulă o mândreţe de superstiţii în preajma Crăciunului, cel ce ne dăruieşte lumină şi mirifice clipe de bucurie. Credem sau nu în ele, le respectăm sau le tratăm cu nepăsare, le încălcăm sau ne ghidăm gesturile în funcţie de ele, superstiţiile din vechime aduc un strop de magie în prag de sărbătoare.
More Articles...
- De Crăciun, pe meridiane şi paralele
- Cârnaţii, specialităţi cunoscute de mii de ani
- Cel mai vechi colind de Crăciun
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aniversează 20 de ani
- Omul de zăpadă, bucuria celor mici
- Bradul de Crăciun: Aproape 500 de ani de tradiţie în Europa
- Condiţia umană
- Postul, cel mai firesc aspect al vieţii
Page 99 of 277