Thursday, October 10, 2024
   
Text Size

MARATONUL VINULUI/ Distracţie maximă la Urlaţi / GALERIE FOTO

Cu traista-n băţ

maratonvinurlati03Cea de-a doua ediţie a Maratonului Vinului s-a încheiat, în acest weekend, cu succes, la Urlaţi. Vremea a ţinut cu cicliştii veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Aproape 500 de pasionaţi ai ciclismului s-au înscris la competiţiile organizate pe traseele de 55 şi 30 de kilometri şi s-au aliniat la linia de start, iar cei mai mulţi dintre ei au reuşit să treacă fără probleme linia de finish.

 

TATUAJELE DACILOR/ De la semne de nobleţe la podoabe

Body arts

tatuajeDaciaCu siguranţă, suntem precursorii artei tatuajului, iar pentru strămosii noştri, cei care au trăit în spaţiile pe care le locuim noi astăzi, tatuajele aveau încărcătura simbolică a nobleţei, a unui statut social deasupra plebei (cumva la polul opus al interpretărilor şi prejudecăţilor din vremurile noastre).

Demn de reţinut este că numeroase descoperiri arheologice au scos la iveală existenţa tatuajului complex pe teritoriul tracilor, în urmă cu mai multe mii de ani. Dovezile apar încă din epocile neolitică, a bronzului şi a fierului. Vechimea lor ne face să abordăm, din nou, tema emblemelor totemice, de data acesta exact în spaţiul strămoşilor noştri.

   

EXPOZIŢII/ Artropode şi bijuterii ale Pământului

Nu Rata!

expozitieMuzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova aduce în atenţia publicului larg, începând cu această săptămână, două expoziţii cu o tematică extrem de interesantă: „Bijuterii din adâncul Pământului” şi „Artropodele - cei mai vechi locuitori ai planetei Pământ”.

          Prin intermediul celei dintâi expoziţii, publicul poate realiza o incursiune în adâncul Pământului, unde natura a zămislit de-a lungul timpului bijuterii unice - cristalele.

          Artropodele, primii locuitori ai planetei Pământ, prezente în cea de-a doua expoziţie, au însemnat întotdeauna o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru poeţi, pictori, bijutieri şi un infinit material de studiu pentru oamenii de ştiinţă, iar acum pot fi admirate în forma şi coloritul lor deosebit la Muzeul de Şinţele Naturii, în Sala Coloanelor.

          Cele două expoziţii reunesc peste 200 de piese de patrimoniu muzeal şi oferă publicului posibilitatea de a descoperi recorduri din lumea crustaceelor, arahnidelor şi insectelor.

          Expoziţiile „Bijuterii din adâncul Pământului” şi „Artropodele - cei mai vechi locuitori ai planetei Pământ” rămân deschise spre vizitare până la începutul lunii septembrie.

   

Istoria… dar de nuntă, la Dumbrăveşti

Rădăcini

Dumbravesti1Un obicei demn de luat în seamă, însă generos şi plin de semnificaţii a fost instituit de ceva vreme la Dumbrăveşti (Prahova), la iniţiativa primarului Valentin State. Altfel spus, un „dar de nuntă” din partea edilului pentru tinerii care îşi unesc destinele.

 „Domnule, eu, după ce oficiez o cununie, preţ de cinci minute le povestesc mirilor câte ceva despre istoria milenară comunei, mai ales că am ce spune, nu glumă! Trecutul acestor locuri e o adevărată carte de istorie de care fiecare generaţie trebuie să fie mândră. În opinia mea, mica lecţie de istorie poate fi un fel de a pune temelie unei căsnicii, de a conştientiza tinerii că merită să iubească aceste plaiuri unde civilizaţia are rădăcini străvechi. Sper ca gestul meu să aibă efectul scontat”.

   

PROIECT/ „Restaurarea şi consolidarea conacului Pană Filipescu”

Rădăcini

CONACLuni, 16 iulie 2012, ora 11.30, la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ din Ploieşti are loc semnarea contractului de finanţare pentru realizarea proiectului „Restaurarea şi consolidarea conacului Pană Filipescu, Filipeştii de Târg, judeţul Prahova”.

Acest monument de arhitectură ce ţine hangul istoriei neîmblânzite a Cantacuzinilor, la un moment dat, a adăpostit vestita biblioteca a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, cel care a renunţat la tronul Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu. Conacul reprezintă, împreună cu ruinele Palatului Cantacuzino (construcţie elogiată, la vremea sa, în scrierile umanistului Paul de Alep - arhidiacon din Antiohia) din centrul comunei, o pecete istorică, „axis mundi” a Filipeştilor.

Mai multe pe www.actualitateaprahoveana.ro

   

Page 270 of 277