Written by admins Friday, 13 July 2012 12:18
Atmosferă din secole trecute: cavaleri, cruciaţi, curteni, domniţe, muzică medievală, săbii sau delicatese medievale, coborâte parcă din cărţile cu cei trei muşchetari sunt doar câteva din ceea ce oferă, cu generozitate, Festivalul Medieval „Turnirul Cetăţilor”, eveniment ce va debuta pe 20 iulie, la Râşnov.
Demn e remarcat, ediţia din acest an a impresionantei manifestări, va cuprinde, deopotrivă, Cetatea Braşovului, Platoul Inima Reginei din Bran, precum şi Cetatea Făgăraşului şi Biserica Fortificată din Feldioara. În fiecare localitaţie, cavalerii, domniţele, meşterii şi artiştii vor poposi câte un week-end şi vor recrea atmosfera cetăţilor medievale ce încununează inima Ardealului.
În cadrul acestui festivalul itinerant, devenit tradiţional la nivelul judeţului Braşov, organizatorii propun vizitatorilor numeroase concerte de muzică medievală, turniruri şi dueluri cavalereşti precum odinioară, şi chiar o „grădiniţă medievală“ destinată preşcolarilor care vor păşi, astfel într-o lume de basm demult apusă şi păstrată doar în cărţi. Fiecare festival va debuta cu parada personajelor pe muzica Cimpoierilor din Transilvania. Vizitatorii vor avea la dispoziţie şi o piaţă în care vor veni meşteşugarii să lucreze „la botul calului”, promovând şi perpetuând bunele tradiţii ale Ţării Bârsei, aşa cum sunt păstrate din tată-n fiu. Totodată, însă, vor fi prezente şi alte activităţi medievale cum ar fi: trasul cu arcul, plimbări cu poneii, aruncarea suliţei, jocuri medievale pentru copii şi adulţi.
„Conceptul este unul îmbunătăţit, iar în funcţie de locaţie vor crea programul artistic între 30 şi 80 de cavaleri şi domniţe care vor anima piaţa medievală şi vor prezenta viaţa cotidiană din Evul Mediu, vor dansa se vor lupta şi vor interacţiona cu publicul. Un punct de atracţie îl constituie turnirul cu cai şi show-urile cu foc de la finalul fiecărui festival prezentate de trupa Hypnosiss“, a precizat în avanpremiera festivalului, directorul de evenimente Anemona Hermeneanu.
Aşadar, poftiţi în lumea cetăţilor transilvane, în lumea fantastică a turnirurilor şi curajului, ce, iată, iese acum din paginile îngălbenite şi vă aşteaptă la întâlniri de zile mari!
< Prev | Next > |
---|