Wednesday, December 11, 2024
   
Text Size

Istoria… dar de nuntă, la Dumbrăveşti

Rădăcini

Dumbravesti1Un obicei demn de luat în seamă, însă generos şi plin de semnificaţii a fost instituit de ceva vreme la Dumbrăveşti (Prahova), la iniţiativa primarului Valentin State. Altfel spus, un „dar de nuntă” din partea edilului pentru tinerii care îşi unesc destinele.

 „Domnule, eu, după ce oficiez o cununie, preţ de cinci minute le povestesc mirilor câte ceva despre istoria milenară comunei, mai ales că am ce spune, nu glumă! Trecutul acestor locuri e o adevărată carte de istorie de care fiecare generaţie trebuie să fie mândră. În opinia mea, mica lecţie de istorie poate fi un fel de a pune temelie unei căsnicii, de a conştientiza tinerii că merită să iubească aceste plaiuri unde civilizaţia are rădăcini străvechi. Sper ca gestul meu să aibă efectul scontat”.

Susţinându-şi cele afirmate, primarul vorbeşte cu mândrie despre cele patru cetăţi dacice descoperite pe teritoriul comunei (dintre care una a fost scoasă la iveală chiar de către şeful administraţiei locale), dar şi de faptul că ultimele cercetări indică posibilitatea existenţei celei de a cincea fortificaţii. De asemenea, pe teritoriul localităţii, a fost descoperit un castru roman, la confluenţa râurilor Teleajen şi Vărbilău, pe locul numit „Pe Cetate”, care se întinde pe o lungime de 3 km, undeva la poalele Dealului Scăieşilor. Aşa cum aflăm de la Valentin State, tot aici, cercetătorii au descoperit o statuetă de bronz ce imaginează un gladiator.

Demn de remarcat ar fi şi că, în 1927, din pământ a ieşit aici, în „palma” istoriei, o cărămidă cu ştampila Legiunii V Macedonica, fiind descoperită, totodată, o alta cu pecetea Legiunii a XII-a. Consideraţiile arheologilor acreditează concluzia că acest castru datează din anul 101.

Add comment


Security code
Refresh