Saturday, April 20, 2024
   
Text Size

Ziua Sfântului Ioan: La mulţi ani celor care-i poartă numele!

Rădăcini

sf ioan 7 ianuarieA doua zi după Botezul Domnului, pe 7 ianuarie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel numit şi Înaintemergătorul Domnului, ultimul mare profet al Vechiului Testament şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Ca orice mare sărbătoare, ea este însoţită de un alai de obiceiuri şi tradiţii.

Biserica Ortodoxă îl cinsteste pe Sfântul Ioan ca pe cel mai mare dintre sfinţi, având nu mai puţin de trei sărbători dedicate lui. În memoria creştinătăţii, el va rămâne ca cel care, botezând pe Iisus Hristos în Iordan, a descoperit cel dintâi lumii, că Iisus este cu adevarat Mesia. Ziua Sfântului Ioan încheie sărbătorile de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.

Viaţa Sfântului Ioan

Sfântul Prooroc Ioan s-a născut în familia preotului Zaharia, într-o localitate lângă Ierusalim. Naşterea Sfântului Ioan a fost profeţită de Îngerul Gavriil într-o arătare în timpul slujbei oficiate la templu de tatăl Sfântului. Mama sa a fost Elisabeta. Naşterea lui Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus.
Pe când era încă nenăscut, la salutarea Mariei, Maica Domnului, Scriptura Noului Testament consemnează că pruncul (Ioan) a săltat în pântecele mamei sale, primul semn că Ioan apare ca prooroc şi prieten al lui Iisus, dar şi mesager care arăta lumii pe Hristos.
Sfântul Ioan îşi începe propovăduirea în pustiu, unde îşi botează ucenicii şi duce o viaţă de renunţare, îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mâncând miere de albine şi lăcuste şi rugându-se. A fost un exemplu pentru primii asceţi ai creştinismului şi pentru monahism.

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelie, cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspetilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

Sfântul Ioan în tradiţia populară

Multe legende şi credinţe româneşti consemnează mitologic sărbătoarea botezului lui Iisus şi Sfântul Ion, de pe 7 ianuarie.
Una dintre ele povesteşte că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii s-au arătat în număr foarte mare pe răul Iordanului, pentru a întrerupe ceremonia. Atunci însă Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele, astfel că diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat în apă.
De aceea, se spune că dacă speli în această zi, dai drumul „necuraţilor" să intre în apă.
În satele din Braşov, se păstrează şi astăzi obiceiul de a merge cu „zăuritul" pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, la persoanele ce poartă acest nume sfant.
Sărbătoarea de Sfântul Ioan mai este cunoscută şi sub numele de „Sânt-Ion", „Înaintemergătorul Domnului" sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul". Se ştie din tradiţia populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor şi se mai ţine pentru ca pruncii să se nască sănătoşi, fără malformaţii sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este una de bucurie, iar cine nu se veseleste în această zi va fi trist tot timpul anului.
Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc şi animalele de fiarele salbatice.
În popor se spune că după Sfantul Ioan se botează gerul, adica se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald.

Două milioane de români îşi serbează onomastica

Aproape 2.000.000 de români poartă numele Sfântului Ioan. Potrivit statisticilor , peste 1.429.880 de bărbaţi şi 527.580 de femei poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul româncelor, peste 369.200 se numesc Ioana, 140.300 - Ionela, 11.300 - Nela, iar 6.700 - Ionelia. Dintre bărbaţii care poartă numele Sfântului, majoritatea se numesc Ioan – peste 521.500, Ion - 418.400, Ionuţ - 317.270, Ionel - 146.000, Nelu - 21.800 sau Ionică - 4.700.

Add comment


Security code
Refresh