Rădăcini

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un incontestabil făcător de minuni și aducător de ploi la vreme de grea secetă.

Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea fata în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

Cinstirea Sfântului Ilie

În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu și mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesvieanul. (wikipedia.ro)

#Statisticile arată că, la nivel național, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie.

BISERICA SF ILIE DIN PLOIEŞTI

Demn de remarcat, în Ploieşti, undeva în preajma Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, în cartierul Tabaci dăinuie o bisericuţă cu hramul Sf Ilie. .

Despre Biserica „Sfântul Ilie" - Tabaci, ne spun documentele că a căzut sub bombardamentele aviaţiei americane din 5 aprilie 1944. De atunci, din cauza vremurilor de restrişte prin care a trecut populaţia din parohie, serviciul Divin s-a ţinut în casa parohială.

Cel mai important document din care aflăm informaţii referitoare la data ridicării Bisericii „Sfântul Ilie" este „Monografia istorică a Bisericii Sfântul Ilie - Tabaci", alcătuită de preotul Alexandru AL Strejnicu, licenţiat în Teologie, Filosofie şi Litere, slujitor al bisericii între anii 1924 - 1937.

Iată un citat selectat de preotul Strejnicu din letopiseţul lui Miron Costin, citat care stă ca un îndemn spre neuitare : ,, ...Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă mintii omeneşti, scrisoarea, dintru care, va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi la va putea şti si oblici şi nu numai lucrurile lumii, staturile si începuturile ţărilor, ce si singură lumea, ceriul si pământul, că sunt zidite după cuvântul lui Dumnezeu cel puternic, " (Miron Costin), si dorinţa aceluiaşi preot, mărturisită în paginile monografiei : „...Din această cauză însemnez cele ce urmează, fără liniştea mulţumitoare că am desprins din trecut totul şi că am putut să stabilesc adevărul, despre cele arătate. Dar, ca si aceste puţine aflate de mine, să nu se piardă, le-am însemnat, asa cum le-am putut mai bine înmănunchia, si le-am scris în această carte, la care am dorinţa ca urmaşii mei la slujirea Domnului, în această biserică, să mai adauge şi ei, ce-or mai găsi, din cele trecute, precum şi să continue a însemna cele ce ei însisi vor săvârşi".

Ca rândurile de mai sus să nu rămână doar simple îndemnuri şi amintiri fără răsunet în timp, am trecut la scrierea acestor rânduri sub îndemnul şi directa îndrumare a preotului paroh Adrian Marinescu, care cu ajutorul Bunului Dumnezeu si mai multor oameni de suflet a înfăptuit minunea de a ridica pe locul bisericii bombardate o nouă biserică, ce încă are nevoie de sprijinul tuturor creştinilor pentru a putea fi terminată.

Primele informaţii ce vin de peste ani au fost strânse în aceeaşi monografie. Aşadar „Coana Joiţa" sau „Mama Riţa Moldoveanca", o femeie nonagenară la 1930, care a trăit în aceste locuri, a povestit că înainte de biserica ce exista atunci, se afla o alta mai mică, construită tot din zid, care fusese ridicată prin voia unei măicuţe, pe proprietatea ei, pentru a avea loc de închinăciune atunci când se întorcea de la mănăstire la locul copilăriei. Măicuţa a înzestrat biserica cu toate odoarele de trebuinţă si a pus sa slujească un preot care se înrudea cu dânsa Acest preot se numea Constantin si numele său este menţionat în Monografia lui Sevastos, legat de răscoala orăşenilor împotriva împilărilor boiereşti, în anul 1831 si 1832, găsindu-se în fruntea tăbăcarilor Cităm din Monografia Oraşului Ploieşti ,, La Ploieşti s-au petrecut tulburări la 2 noiemvre si 22 decemvrie 1831, precum si la 2 laniane 1832, din pricina măsurăm stânjenitor de faţadă pentru care locuitorii urmau să plătească o anumită taxă Magistratul oraşului raportează despre ,,un popă Constantin ot mahalaua Sf Ilie din tăbăcii", „ si deodată s-au repezit acel popă Constantin si au luat stânjenul din mâna orânduiţilor, apucând si de piept pe unul dintrînsu " Urmare a evenimentelor, capii răzmeritei au fost închişi, printre ei numărându-se si ,,popa Constantin ot Tabaccm", pentru a cărei eliberare a intervenit Neofit, locţiitorul de mitropolit.

Din 1835 se găsesc primele acte de stare civilă în care preotul Constantin este semnat. Din 1840-1841 apare semnând ca „obraz bisericesc" si preotul Marin, rudă a preotului Constantin, poate chiar fiul acestuia. Se mai stie că preotul Constantin a fost îngropat la 5 aprilie 1842.

Alexandru Budescu scrie în lucrarea sa „Ploieştii - documentări demografice, istorice în comparaţie cu celelalte municipii" (Tipografia Curtii regale F. Gobl si fii" S. A. Bucureşti, 1934) ,Biserica Sfântul Ilie a fost clădită în anii 1847-1848 e situată în mahalaua Tabaci si construită cu ajutoarele si cu contribuţia locuitorilor din această parte a oraşului " Bineînţeles, când vechea biserică s-a deteriorat si a devenit neâncăpătoare, tăbăcarii, oameni cu stare si mândri, au ridicat o altă biserică. Imaginea este întregită de condeiul lui Mihail Sevastos ,,Biserica din strada Domnească în cartierul Tăbăcarilor, s-a zidit în 1848 si e o filială a bisericii Sfântul Nicolae Vechiu-cu brazi. Ea se prezintă si azi în vechea ei înfăţişare de acum 82 de ani, afară de clopotniţă (1893) si amvon (1903), de aula mai recentă. La stânga casa parohială ne pr iveşte prietenos din dosul gardului viu, bine întreţinut, dând impresia păcii si a unei îndestulări oarecum rustice." (Mihail Sevastos, „Monografia oraşului Ploieşti". Tipografia „Cartea Românească", 1937).

Urmează preotul Marin care semnează actele oficiale dm 1841 până în 1865. Din 1865 si până în 1879 când se introduc registrele, însemnările din condici lipsesc. Din 1879 apare semnat preotul Cristache Chiriac. Izvoarele orale afirmă că o perioadă au slujit impreună cei doi preoţi, dar preotul Marm, probabil în vârstă, a decedat până în 1879. Se pare că înaintea preotului Chiriac alături de preotul Marin au mai slujit, pe rând, alţi doi preoţi, preotul Ioan si apoi preotul Dimitrie. Pe 17 iulie 1894, preotul Chiriac moare.

Din 1894, un an si jumătate, printr-o organizare bisericească, mahalaua Sfântul Ilie devine filială a parohiei Sfântul Niculae Vechi, slujbele de aici fiind în grija preotului Dumitru Stefănescu, preot paroh la Sfântul Niculae. Această situaţie rămâne până în 1896, când, vine prin transfer din Vălenii de Munte, preotul Constantin lonescu, care slujeşte până în 1899, când va pleca la Biserica Sfântul Ştefan. Tradiţia spune că între anii 1894 si 1896 ar fi fost în serviciul Divin preotul Ilie Teodorescu, care a devenit Protopop de Prahova iar apoi Episcop de Tomis.

Din 1899 si până în 1922 îl găsim aici pe preotul Mihail Apostoliceanu. Din 1922 până în 1924, Biserica Sfanţul Ilie va fi slujită de preoţi monahi, aduşi de sărbători mai mari, slujbele din timpul săptămânii fiind ţinute de preotul Dumitru Stefanescu. Unele urme scrise vor fi lăsate de monahul Negoiescu si apoi de Damian Stănoiu, care , ajuns scriitor, va părăsi viata monahală. La 21 decembrie 1924 a fost hirotonit ca preot Alexandru Al. Pop escu Strejnicu, până atunci diacon la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul. Acest preot care a slujit cu mult har şi suflet, şi din a cărei monografie cităm : ,,... Este demn de amintit că aceasta s-a făcut după dorinţa enoriaşilor Bisericii Sfântul Ilie, colectivul tâbăcarilor, care au ţinut mult ca ca noul preot să fie făcut preot în biserica de aci, ei suportând toate cheltuielile prilejuite în astfel de împrejurări. A fost un gest şi o manifestare care le-a făcut cinste. ", printre multe realizări materiale aduse bisericii în timpul cât a fost slujitorul Domnului, a realizat că mai presus de toate, la un moment dat, vor sta mărturiile scrise, zestrea spirituală care nu trebuie să se piardă ci trebuie să însufleţească în continuare gereraţiile.

În 1996,aici vine ca preot paroh, părintele Adrian Marinescu, care reuşeşte cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să demareze lucrările pentru ridicarea unei biserici, pe locul pe care din 1944 s-au putut vedea ruinele, năpădite de bălării, ale vechiului loc de închinăciune.

Aflăm detalii despre pictura murală , de catapeteasmă şi cea a icoanelor tablouri tot din monografia preotului Strejnicu. Cităm :,,... Pictura murală este factură tempera, stil renaştere; o pictură energică în expresia persoanelor şi a episoadelor, vădind un talent deosebit. Ea se datoreşte pictorului „Dimitrie Zogravul", cum iscăleşte însuşi pe unele icoane. Cred că a fost făcută înainte de sfinţirea bisericii, deci în anul 1848-1849. De atunci nu s-a mai curăţit, aşa că acum este acoperită de un strat de fum destul de evident.

Pictura de catapeteazmă este opera aceluiaşi pictor, care şi semnează de altfel, dând şi data de 1849 Ea respecta prevederile ermineice si are caracteristic faptul că pictura este pe pânză aplicată pe lemn, în asa mod că aproape este greu de distins acest fapt. Pictura de pe icoanele mobile, fiind provenită la date diferite, are si aspecte diferite. Patru icoane aşezate la despărţirea pronaosului de naos, reprezintă : pe Domnul IIsus Hristos , pe Maica Domnului, pe Sfântul Spiridon, pe Sfântul Niculae şi Sfântul Visarion. Toate au inscripţiile în limba greacă, iar în partea de jos au toate această inscripţie, arătând donatorul: ceea ce s-ar traduce: «rugăciune robul lui Dumnezeu Zoica Puhasieru 1815, ian. 15.» Acestea sunt cele mai vechi icoane, despre care credea au fost la tîmpla bisericii celei vechi... Ele reprezintă o admirabilă pictură, ca execuţie artistică si tehnică. Aurul fondului si al ornamentaţiei străluceşte si acum, după mai bine de o sută de ani. în general prezintă aspectele picturii obişnuite le sfârşitul secolului al XVIII-lea, deşi data lor este certă. Tot aici, în perete, se află o icoană mică, reprezentând pe Domnul Hristos, fără dată, fără nume de autor, dar, ca factură, cred ca este de origine rusească (icoana se păstrează si astăzi).

Sub amvonul diaconesc, prinsă în perete, se află o icoană reprezentând Sfânta Treime, cu o interesantă inscripţie, care ne arată existenta cândva a unei bresle, azi complet dezorganizată, si deci dispărută, breasla săpunarilor. lat-o «Această Sft. Icoană de braslă sau făcut cu luminarea Sf Troiti: De dumnealui Kir Hristi. Kir loan Săpunari dă împreună cu toţi săpunari de opste karele numele lor sînt stiunte în Cier : si s 'au făcut cu bună îndemînare si cu dragoste sau celtuit kare cu multu care cu puţin: Dumne. tot priimeste si au făcut să le fie lor de braslă întru veşnică pomenire. Mai Petre Zug(rav) ot Ploieşti» .N-am putut descifra anul si ziua."

Printre obiectele de cult menţionate de părintele Strejnicu se aflau:

„ Un iconostas cu inscripţia «Acest iconostas s 'au făcut cu cheltuiala lui Dumitru Constandinu 1849»

Două sfeşnice împărăteşti de bronz masiv, cu inscripţia «Sfeşnicele corporaţiei cojocarilor din orasu Ploesci. Anul 1867 Iulie 20.»

Două sfeşnice mici de bronz, cu inscripţia : «Cumpărate de loan R. Velicu si dăruite bisericii Sf Ilie Tabaci din Ploesti la 1905, în memoria parintelui său.»

Policandru de bronz, dăruit de Ioam R. Velicu.

Icoana Maica Domnului din catapeteazma s-a îmbrăcat în argint de Olimpia ai Iancu Velicu. Ploieşti. Martie 1914.

Icoana Domnului Iisus Hristos, din catapeteazmă, s-a îmbrăcat în argint de Eufrosina si Alexandru Rădulescu în 22 iunie 1929.

O cruce pe Sf. Masă are următoarea inscripţie: «Această cruce o dăruim bis. Sf.Ilie. Ştefan Ana fiii lor Ion, Ştefan, Ivan, a.1893 Ianuarie 5.»

Un Ierusalim - complex de imagini în legătură cu locurile sfinte. Pe el scrie în greceşte : «Atanas proskynitis tupanatiu tafu etos 1882.»

Sfintele vase complete : disc, potir, copie, steluţă, linguriţă; toate de argint, poleite cu aur, dăruite de tarul Rusiei la 1877. Fără inscripţie. Cizelate artistic şi foarte fine.

Evanghelia legată în argint şi dăruită de Grigore Voinescu, ctitor din temelie Necola Prodan, epitrop 1866."

Clopotniţa Bisericii Sfântul Ilie care datează din 1903. Până atunci clopotele erau aşezate într-un dud bătrân, de unde chemau credincioşii la rugăciune.

Vechimea bisericii deşi nu se cunoaşte cu certitudine, ea se pierde undeva la începutul anilor 1810. În favoarea acestor prezumţii stau cele patru icoane, odinioră aflate la intrarea în biserică, în locul de despărţire al pronaosului de naos, admirabil lucrate, icoane împărăteşti în biserica veche, pe care se află notat anul 1815 Ian.15, apoi însemnarea pe triodul de la Buda, tipărit în 1812, „pomeneşte Doamne pe robul tău Stanciulu şi pe roaba ta Rada" ... "ciastă carte trio... care mai întîi sunt numite şi este hărăzită cu toată cheltuiala a mea, la Sfăntu Ilie proorocul, pentru pomenire, Stanciu 1817 Febrie, ce se află în oraşul Ploieşti...".

Cităm epilogul părintelui Strejnicu, din care se revarsă o adâncă mâhnire : „Au trecut 33 de ani de când eu am plecat de la această biserică. Au trecut 26 de ani de când atât biserica cât si casa parohială au fost dărâmate si n-a mai rămas nimic din tot ce-a fost. S-au perindat, de atunci si până acum doi preoţi la slujirea acestei unităţi spirituale, Sf. Ilie: preot Mihail Rădulescu şi preot Ion Cristea. Biserica nu s-a mai refăcut. S-a turnat o temelie nouă şi atât. În locul casei parohiale, distrusă total, s-a ridicat o altă casă, amenajată provizoriu drept capelă şi asa este şi acum şi cine poate şti cît încă. Industria tăbăcăriei s-a naţionalizat integral şi s-a organizat pe profil de industrie de stat si din această cauză a dispărut si bresla tâbâcarilor, după cum s-a şters si aspectul de alta dată al componentei enoriaşilor Acum se încadrează toţi în specificul locuitorilor de oraş, cu variate si disparate îndeletniciri Familia tăbâcarilor, cum i-am cunoscut eu, s-a desfiinţat, poate pentru totdeauna. Istoria îsi menţine cursul ei imprevizibil. Ce-a fost nu se mai întoarce. Dar totuşi e bine să cunoaştem, pe cît posibil, si ceea ce a fost. De aceea am si însemnat aci, în această scurtă „monografie'1 tot ce-am putut afla si exprima în cuvinte "

Iată că istoria este imprevizibilă, la fel ca si faptele oamenilor si a venit vremea ca Duhul Sfânt sa lumineze iar locurile ce odinioară erau legăn de credinţă si rugăciune A venit vremea ca Biserica Sfântul Ilie să îmbogăţească dm nou patrimoniul de spiritualitate al oraşului Ploieşti, asa cum a facut-o cu zeci de ani în urmă.

Renaşterea acesteia se datorează în primul rând preotului paroh Adrian Marmescu, care a ajuns la sufletul enoriaşilor dm mica parohie si al altor credincioşi dm oraşul Ploieşti, reusmd să capete Sfinţii prooroci ai Vechiului Testament au fost oameni cu o viată aleasă, înzestraţi de Dumnezeu cu multe daruri si în mod deosebit cu darul de înainte văzător, vestind binefacerile dar si pedepsele plănuite de Dumnezeu pentru abaterile de la dreapta credinţă sau comiterea anumitor păcate prm care se călca Legea si poruncile Lui. Toţi Sfinţii Prooroci sunt trecuţi în calendarul nostru ortodox, iar la data de 20 iulie sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie.

Sfântul Ilie s-a născut în localitatea Tesvi din Arabia - de unde-i vine si numele de Tesviteanul -în anul 816 î. Hr. şi a proorocit timp de 25 de ani. Prenumele de Ilie derivă de la ebraicul Eliyyahu ce se traduce „El este Dumnezeu " sau „Dumnezeul meu este Iahve". Tatăl său se numea Sovac şi era din seminţia lui Aaron. Când mama sa 1-a născut, tatăl Sovac a văzut în jurul pruncului bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, învăluindu-1 în flăcări şi dându-i să mănânce văpaie de foc. Tatăl, înspăimântat, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Unul dintre preoţi, prin puterea lui Dumnezeu, a interpretat vedenia astfel: „El va judeca poporul lui Israel cu sabie si cu foc ". Sfântul Ilie a ales preoţia şi a iubit fecioria trăind în pustie, vorbind cu Dumnezeu si arătând ca un serafim, de dragoste pentru El.

Acest prooroc a fost chemat în misiune proorocească pe vremea regelui Ahab şi a soţiei sale Isabela, care erau închinători la idoli în Israel Ahab şi Isabela erau vestiţi pentru nelegiuirile lor şi se purtau rău şi nedrept cu poporul, săvârşind o mulţime de fărădelegi, din care motiv poporul căpăta acum deprinderi si credinţe păgâneşti, depărtându-se de .de adevaratul Dumnezeu. Dar Dumnezeu care doreşte ca toţi oamenii sa vină la cunoştinţa adevărului, la timpul potrivit trimite pe proorocul Ilie, care era atât de puternic în cuvântul lui si atât de bărbătescă era tinuta lui încât el se înfăţişează înaintea regelui cu curaj si îi spune în fată nelegiuirile, vestindu-i lui si celor din jur pedeapsa lui Dumnezeu: „ Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea căruia slujesc, că nu va fii în anii aceştia ploaie sau rouă pe pământ, decât prin cuvântul gurii mele " (III Regi 17,4). Când albia acestui izvor seacă de secetă, Ilie se duce la Sarepta Sidonului (sudul Libanului de astăzi), unde, cu putere de sus, se înmulţeşte untdelemnul si fama unei văduve, ba săvârşeşte si minunea învierii singurului ei fiu, viitorul prooroc Iona, care va propovădui pocăinţa în cetatea Ninive, ca apoi înghiţit de un chit şi scos afară după trei zile să prefigureze învierea cea de a treia zi a Domnului Iisus Hristos (III Regi 17, 22). Cea mai de seamă minune este aceea cu care proorocul Ilie a ruşinat credinţa în idoli, Ilie a chemat poporul pentru a arăta că Dumnezeul cel adevărat nu este zeul Baal (Domn - principal zeu canaanit), ci cei căruia i se închinaseră ei până atunci. Slujitorii lui Baal, crezând că dreptatea este de partea lor, s-au învoit să facă pe muntele Carmeil(grădină cu pomi fructiferi) două altare de jertfa: unul pentru Baal, celălalt pentru Dumnezeul pe care-1 predica Ilie. Dumnezeul cel adevărat, după învoiala stabilită între Ilie si slujitorii idoleşti, trebuia să ardă numai una din cele două jertfe şi aceea urma să fie cea adevărată. În urma rugăciunilor lui Ilie, numai jertfa adusă de el a fost prefăcută în cenuşă prin foc izvorât din cer. Aşa că idolii au fost zdrobiţi, iar slujitorii lor, înjur de 450, au fost ucişi. După o nouă şi caldă rugăciune a lui Ilie, zăvoarele cerului s-au descuiat. La săvârşirea acestei minuni, regele şi regina s-au împotrivit mai mult lui Ilie, care se alipea de inima poporului.

Mâhnit până în adâncul sufletului său, proorocul Ilie pleacă în desertul Beerseba (şapte fântâni) dorind moartea. Atât Ahab, cât si Isabela sunt pedepsiţi de Dumnezeu prin moarte. Sfântul Ilie primeşte putere de la Dumnezeu care îi îndreaptă paşii spre muntele Horeb (pustie) unde primeşte trei îndatoriri: de a rândui doi conducători - pe Hazael (cel ce vede pe Dumnezeu) în Siria si Iehu (Iehova este acela) în Israel, duşmani crunţi, si pe urmaşul său în profeţie Elisei (Dumnezeu este mântuire). Sfântul Ilie a fost ridicat la ceruri în anul 896 î.Hr. fiind alături de Enoh (dăruit, sfinţit) care înainte de potop şi el a fost răpit cu trupul la ceruri. Amândoi vor veni înainte de sfârşitul lumii, vor propovădui pe adevăratul Dumnezeu popoarelor stăpânite acum si asuprite de Satana, Antihristul cu chip de om. Îl vor arăta pe acesta si fărădelegile lui, dar în cele din urmă vor fi martirizaţi ca să moară şi ei cu trupurile si să învie la obştesca înviere, fiind în fruntea tuturor martirilor, lângă scaunul de judecată. De câtă cinste s-a bucurat Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede din aceea că pe muntele Taborului, când Mântuitorul s-a schimbat la fată înaintea ucenicilor lui, Moise şi Ilie au fost de faţă lângă Domnul în slavă multă: primul primitorul legii, al doilea ca cel mai neînfricat luptător împotriva duşmanilor lui Dumnezeu. (citiţi mai multe pe http://www.sf-ilie-tabaci.go.ro/)

Sfântul Ilie este patronul aviatorilor si energeticienilor, pirotehniştilor. De la prenumele Ilie avem astăzi multe diminutive: Lie, Ilieş, Ilascu, Ilioaia, Elie, Eliade, Elias, Eliana etc.

De la Sfântul Ilie se menţin de-a lungul veacurilor multe tradiţii printre care amintim: stuparii adună mierea (retează stupii), se dau de pomană în aceste zile la biserică mere, pâine, miere pentru sufletele martirilor. Cei ce lucrează în această zi sfântă sunt trăzniţi de Sfântul Ilie. Pe muntele Găina se fac târguri de fete. Există o sărbătoare populară la români, ţinută la 21 iulie, numită Ilie-Pălie, ca Sfântul Ilie să nu pălească holdele ţăranilor.

Potrivit tradițiilor moştenite din tată în fiu, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de "retezatul stupilor".

Tradiţii

„Sant-Ilie” este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".

Ei bine, Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".

Sfantul Ilie 

- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

- se duc berbecii la berbecar.

- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

20 iulie - Covasna

Nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

20 iulie - Sacele - "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie

Sacele - Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie - sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu

20 iulie - Polovragi

"Nedeea de la Polovragi" - manifestare etnofolclorica si targ anual.

20 iulie - Falticeni

"Sezatoarea" - spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

20 iulie - Bezdead, Gaesti

Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

Ilie (în ebraică אֵלִיָּהוּ, Elijah, în trad. "Al cărui Dumnezeu este Jah(ve)", în greacă și latină Hλίας respectiv Elias, în arabă إِلْيَاس, Iliās) (sec. al X-lea a. Chr.) a fost un proroc evreu, menționat în cap. 17-20 din A treia carte a regilor din Vechiul Testament.

În Noul Testament Isus vorbeşte cumva indirect despre el, afirmând despre Ioan Botezătorul că este Ilie care trebuia să vină (Matei capitolul 11 versetul 14). Despre Ilie în Noul Testament găsim scris și în Matei 17:3, Marcu 9:4 și Luca 9:30.

În sinaxare și martirologii, sfantul din miez de vară e pomenit pe 20 iulie, cu apoziția «ο θεσβαίος» (ho thesbaíos), redat în limba română prin «Tesviteanul», «Tesbiteanul», «Tișbitul», (HaTișbi în ebraică, după localitatea Teșev sau în versiunile greco latine Tesvi sau Tesba)

Ilie este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice.