Rădăcini

Comuna Viscri este cunoscută, mai ales în ultimii ani, prin faptul că însuşi Prinţul Charles a ales să cumpere o casă în această localitate. Însă obiceiurile din Viscri nu sunt prea cunoscute. Iată câteva dintre ele.

Pe vremea saşilor, în Viscri, judetul Brasov, slănina era ţinută în turnul-clopotniţă al bisericii din sat. Cu cât aveai mai multe şi mai groase fâşii, cu atâta erai mai demn de fală. Erai considerat bun gospodar dacă ai ştiut să-ţi grijeşti animalul cum se cade, ca să ai ce mânca şi cu ce-ţi omeni oaspeţii. Gospodarii îşi scriau numele pe şorici, pe toată lungimea, cu creion chimic sau cretă. Le legau cu funie şi le agăţau în cui, în porţiunea rezervată familiei, după catastif. Tăiatul din slană nu se făcea la întâmplare, ci după un program riguros. În fiecare duminică dimineaţă, turnul era deschis, pentru ca fiecare să-şi poată lua bucata pentru săptămâna ce urma. La ieşire, trebuiau să arate bucata tăiată, ca sa demonstreze ca au luat din rezerva lor şi nu a altora.
Biserica fortificată din Viscri ascunde, însă, şi obiceiuri şi ritualuri specifice locului. De exemplu, miresele prinse că nu mai erau virgine erau cununate de preot la poarta bisericii, stând pe o piatră, denumită de saşi drept „Piatra Ruşinii". „Când vedeau că nu mai sunt fecioare, fetele se măritau până nu se afla, dar dacă aveau burtă sau copil, acolo ajungeau", povesteşte Sara Dootz, o bătrânică săsoaică ce pare că ştie şi acum secretele şi datinile locului.
De asemenea, „nu era voie să refuzi un băiat la joc sau să stai în poală la unul până nu erai logodită cu el. Dacă un băiat şi o fată stăteau la portiţă sau dansau de mai multe ori, deja se socotea când fac nunta. Trebuia să fie din sat, să-i cunoaştem neamul. Şi musai să fie sas", mai spunea bătrâna.
Tot ea povesteşte că, şi acum, chiar şi saşii ori românii plecaţi de aici pe alte meleaguri recunosc că Transilvania ar fi „Ţara unde Dumnezeu a mângâiat pământul".

(sursa: fundatia Adept Transilvania)