Rădăcini

Comuna Filipeştii de Târg se poate mândri ca una dintre cele mai vechi aşezări omeneşti din judeţul Prahova.La început, locul se numea Filipeştii cei Vechi, toponimul găsindu-şi originile în greaca veche (sigur, legat fiind de numele familiei boiereşti Filipescu): Phillos- iubitor, prieten şi Hippos- cal. Numele se poate interpreta, aşadar, prin locul cu oameni iubitori de cai, înţelepţi; în percepţia anticilor, cei care iubeau caii treceau drept oameni „cu scaun la cap". De asemenea, este de luat în seamă că pe teritoriul satului Filipeşti s-au descoperit o monedă romană din sec. al II-lea d. Hr. (138-161 d. Hr.), dar şi conducte de apă din teracotă, datând din epoca stăpânirii romane.

Prima atestare documentară cu numele de Filipeşti se circumscrie datei de 27 mai 1510, într-un hrisov de danie din timpul lui Vlad cel Tânăr- Vlăduţ (1510-1512). Istoricii declară că aşezarea ar fi fost întemeiată încă din sec. XIV; numele apare menţionat şi în documentele Braşovului (Kronstat), încă din sec. XIV. În 1422, pe timpul lui Dan al II-lea, localitatea este amintită ca punct vamal pe „Drumul Domniei".
Exista aici numeroase mărturii din epoca medievală, precum: piatra funerară a Comisului Vintilă (sec. XVI)- azi în custodia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie, ruinele Palatului Postelnicului Constantin Cantacuzino, Crucea Negustorilor, conacul Pană Filipescu, biserica ctitorită de Postelnicul Constantin Cantacuzino (1642).
În anul 1700, într-un document dat de domnitorul Constantin Brâncoveanu, localitatea e trecută în rândul târgurilor, alături de Ploieşti, Buzău, Bucureşti, iar în 1810 capătă statutul de reşedinţă de plasă, pe care îl păstrează până la reforma administrativă din 1948.

Ruinele medievale de pe „Drumul Voievozilor". Un scurt istoric publicat in Revista „Lumea Satului"

„Aşezarea situată la 20 km vest de Ploieşti, cu peste 8.000 de suflete, răsfirate în cinci sate bine gospodărite: Filipeştii de Târg, Brătăşanca, Ezeni, Mărginenii de Jos şi Ungureni – este azi una de referinţă dintre cele 13 comune de pe „Drumul Voievozilor", drum turistic de importanţă naţională. Filipeştii de Târg este acum una dintre primele 10 localităţi rurale din Prahova, care-şi doreşte să intre în cadenţa ritmurilor înspre urbanizare.

Vestigiile Cantacuzinilor

Despre Filipeşti se ştie de prin 1422, când pe timpul lui Dan al II-lea (1420-1431) aşezarea constituia un punct vamal pe „pe vechiul drum al domniei", drum început din Târgul Gherghiţei de Prahova, fostă reşedinţă domnească.

În mijlocul localităţii, cunoscută ca una de târg, pe un promontoriu se mai văd şi astăzi ruinele fostului Palat Cantacuzino, construcţie monumentală, înălţată pe la mijlocul secolului al XVII-lea, între anii 1633-1653, de către postelnicul Constantin Cantacuzino. Palatul avea ziduri groase, masive, de cărămidă. Ruinele de azi sunt o mărturie vie a vremurilor de demult.
Se povesteşte că zidurile palatului erau străbătute de ferestre de stucaturi delicate, cu un pridvor proeminent, de zid închis, fără stâlpi şi cu beciuri adânci, boltite. Palatul avea, după relatarea lui Paul de Alep, însoţitorul Patriarhului Macarie de Antiohia în călătoriile sale prin Ţările Române, între anii 1653-1656, şi o baie elegantă din marmură- „apa care o alimentează este adusă din râu (Prahova) cu ajutorul roţilor; aceleaşi roţi udă şi grădinile de zarzavat şi frumoasele livezi de pruni. Ele fac să se mişte şi numeroasele mori (de apă – n.n.)". (N.R. Tot Paul de Alep vorbea în cronicile sale de scările maiestuoase de marmură şi de „camerele generoase în arhitectura lor")

După moartea postelnicului (1663), palatul rămâne moştenire fiului său, Constantin Cantacuzino – Stolnicul (1640-1716), poliglot şi mare învăţat, care studiase la Constantinopole şi Padova, călătorise mult în Austria, Italia, Creta, Polonia şi Turcia. La moartea fratelui său Şerban (1688) i se propune domnia Ţării Româneşti, pe care însă stolnicul o refuză în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu, al cărui prim sfetnic a fost şi pe care, după cum glăsuia cronica, vel logofătul Radu Greceanu l-a primit în vizită în palatul său din Filipeştii de Târg, în 1705.

Între aceste ziduri a început stolnicul să scrie „Istoria Ţării Româneşti", în care demonstrează problema originii şi a continuităţii populaţiei daco-romanizate în Dacia. Şi, tot aici, stolnicul trebuie să fi întocmit harta sa celebră care înfăţişa Ţara Românească (sfârşitul sec. al XVII-lea).
După scurta domnie a fiului său, Ştefan Cantacuzino (1714-1715), veni ca voievod Nicolae Mavrocordat, fostul domn al Moldovei, iar boierii care-l sprijineau pe acesta veniră „cu pară" împotriva lui Ştefan, iar turcii hotărâră spânzurarea fostului domn şi a tatălui său la 7 iunie 1716. Moartea stolnicului şi a fiului său a însemnat şi distrugerea reşedinţei vestitului cărturar umanist şi transferarea unei părţi a acesteia la celebra Mănăstire Văcăreşti. Palatul, trecut în moştenirea familiei, suferă mari distrugeri la cutremurile din anii 1787 şi 1789, fără a mai fi însă restaurat, iar vitregia vremurilor a desăvârşit distrugerea.

A fost şi Bălcescu...

Un alt important edificiu din localitate este şi Conacul Filipescu, care reprezintă unul dintre puţinele exemplare valoroase ale arhitecturii civile care ne-au mai rămas din veacurile trecute. În apropierea conacului, în mijlocul pădurii, se afla un frumos heleşteu cu peşte, întreţinut cu apa din Iazul Morilor, un afluent artificial al Prahovei, care străbătea pădurea şi alimenta cu apă şi Palatul Cantacuzino. La acest conac şi-a găsit adăpost Nicolae Bălcescu când, în iunie 1848, pornise să răscoale ciocănaşii şi măglaşii de la Telega-Prahova. Conacul Filipescu, astăzi restaurat aproape în întregime, prin valoarea sa istorică şi arhitectonică constituie un bun al tezaurului nostru naţional.

Aici se găseşte şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, (Mărginenii de Jos)- monument de arhitectură românească, lăcaş pictat de Nicolae Grigorescu. În Filipeştii de Târg, la începutul drumului care duce înspre satul Mărginenii de Jos, poate fi văzută şi acum o cruce mare, de granit, ridicată în vremea domniei lui Matei Basarab (1632-1654), cu decoraţii florale şi lineare."
Sihastre în nemărginirea vârstei lor, ruinele încearcă, parcă în zadar, să mai cuprindă cerul. Ascunzând legende şi mărturii. În vreme ce, nu puţini sunt cei care găsesc de cuviinţă a le transforma, din comoditate şi nesimţire, în depozit generos de gunoaie şi sticle sparte, fără ca cineva să poată spună STOP- o dată pentru totdeauna acestui fenomen dizgraţios.
Ei bine, o veste bună vine prin iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Prin strădania arhitecţilor, s-a reuşit refacerea machetei construcţiei iniţiale a Palatului Cantacuzino, ceea ce poate însemna un prim pas pentru o posibilă refacere a edificiului. Sigur, cu un efort financiar de zeci de milioane de euro.