Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Obiceiuri şi semnificaţii ale lunii februarie: Făurar este dedicat fierarilor

Rădăcini

februarieFebruarie, „făurar" sau „luna lupilor" era considerată a fi o perioadă nemiloasă, cu geruri şi viscole mari. Denumirea populară „făurar", sugera pregătirea pentru muncile agricole care aveau să înceapă din luna următoare, când vremea se îmblânzeşte. În februarie, fierarii încep să dreagă plugurile şi să facă potcoave noi, să încalţe caii pentru muncile care îi aşteaptă.

Februarie este luna care prilejuieşte cele mai multe superstiţii legate de prevestirea vremii. Bătrânii spun că februarie a fost şi este mereu o lună plină de capricii şi răutăcioasă, asta din cauza faptului că are cele mai puţine zile. În acelaşi timp, sărbătorile acestei luni sunt mult mai numeroase decât altele şi sunt strâns legate de pregătirea noului an agricol, de bunul mers al casei, dar şi de dragoste.

Încă de la 1 februarie, calendarul religios se împleteşte cu tradiţiile. Sfântul Trifon, sărbătorit în această zi, este considerat stăpân al omizilor şi, în general, al insectelor. În ziua de 1 februarie, se face agheasmă cu care sunt stropiţi pomii din livezi. Pentru viticultori, prima zi a lunii februarie corespunde cu Anul Nou Viticol, începerea sezonului de lucru.
În zona Bihorului, în ziua de 1 februarie, bărbaţii obişnuiau să iasă în livezi, ca să aprindă ruguri sub crengile copacilor şi să cureţe lăstarii pe care îi stropeau cu „apă neîncepută", luată în zori din fântâni şi izvoare, apoi sfinţită de preot. Prin foc, era invocat soarele, dătător de lumină şi căldura, dar se încerca şi stârpirea dăunătorilor (insecte, omizi, mucegaiuri, etc.).
Un obicei străvechi era şi „scuturatul pomilor". Bărbaţii, cu topoare în mâini, loveau pomii la rădăcină şi mimau tăierea lor, ameninţându-i: „Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai!". Un copil cu vârsta de 7-8 ani care simboliza sufletul pomului, răspundea: „Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori şi-oi rodi, când vremea mi-a veni şi de noroc ţi-oi fi!". În concepţia ancestrala, acest ritual ar fi ajutat la o evoluţie optimă a vegetaţiei.

2 februarie: Întâmpinarea Domnului

Sărbătoare însemnată pentru ortodocşi, despre această zi se spune că arată cum va fi anul. Cunoscută în popor sub numele de Stretenie, acum se întâmpină iarna cu vara. Dacă timpul e frumos, va fi frumos şi peste an. Când ursul îşi strică bârlogul de Stretenie, e semn că vine timpul bun. Nu se aruncă, în această zi, cărbunii în curte pentru că atrag lupoaicele care îi caută pentru fertilitate.

10 februarie: Sfântul Haralambie

În icoane, apare ţinând ciuma de lanţ. Pentru că a fost păstor, protejează vitele.
Se zice că, în vremea când Dumnezeu împărţea pravila fiecărui sfânt, Haralambie a întârziat. Ca să nu-l lase să plece cu mâna goală, Dumnezeu i-a dat o căţea legată la gât cu un lanţ de aur. Pentru el, în unele locuri, femeile fac un colăcel pe care, după ce îl coc, îl rup în patru bucăţi pe care le aruncă în cele patru vânturi. Altele, goale puşcă, fug în jurul casei de trei ori, dimineaţa, la prânz şi seara. De casa lor nu se mai apropie necuratul. Cine ţine morţiş să lucreze în această zi poate să scarmene lână.

24 februarie: Dragobete

Este sărbătoarea populară românească dedicată dragostei. I se spune Cap de Primăvară. În unele legende, Dragobetele apare ca fiu al Babei Dochia, tânăr protector al dragostei şi al îndrăgostiţilor, echivalentul autohton al lui Eros ori Cupidon. De Dragobete, se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită.

Ziua de 29 februarie este una neobişnuită, pentru că apare în calendar doar o dată la patru ani. Anul bisect nu este lipsit de superstiţii. În timp ce unii astrologi spun că trebuie să fim mai precauţi, alţii, dimpotrivă, cred că poate fi un an plin de reuşite.
Această zi are o istorie de mai bine de 2000 de ani. Introducerea ei a fost singura soluţie pentru a repune în ordine anotimpurile naturale, care nu mai corespundeau cu cele din calendar. Julius Caesar a dispus ca cea de-a 366-a zi să apară doar o dată la patru ani. Papa Gregoriu a păstrat regula anilor bisecţi, dar a hotărât că anii care se termină în 00 să nu fie bisecţi decât dacă rezultatul împărţirii lor la 400 este un număr întreg.
Statisticile spun că, în lume, sunt aproximativ patru milioane de persoane care-şi marchează ziua de naştere pe 29 februarie, iar şansa de a te naşte în această zi este una la 1.500 de cazuri. Oamenii de ştiinţă spun că aceia care apar pe lume în această zi, teoretic, ajung să-şi sărbătorească majoratul abia la 64 de ani.
Potrivit astrologilor, cei născuţi pe 29 februarie emană un aer tineresc şi sunt mai neobişnuiţi.
În unele ţări, se consideră că 29 februarie ar putea să aducă noroc femeilor care se vor căsători în această zi. În Irlanda şi Scoţia a fost emisă şi o lege care permite femeilor, în această zi, singura din an, să ceară în căsătorie bărbatul iubit. Regula era ca cel care refuza, să fie amendat. În America, există o tradiţie ca femeile să ceară în căsătorie bărbaţii pe tot parcursul anului bisect.

Add comment


Security code
Refresh