Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Legendele Dochiei şi zilele Babelor: Prinţesă ori soacră rea?

Rădăcini

Stanca Dochiei CEAHLAUNumele legendarei Dochia pare a proveni din calendarul bizantin, care, pe 1 martie, celebra Sfânta Martira Evdokia. În tradiţia noastră, Dochia ar fi fost fiica regelui Decebal. Despre ea circulă o mulţime de legende, legate de primele zile ale lunii martie, cunoscute din vechime de zilele Babelor.

Fiica lui Decebal

Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Este ajutată de Maica Domnului, care, în încercarea de a o salva, o preface, cu turmă cu tot, într-un conglomerat de stânci.

Lecţia primăverii

O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia cu un fiu, pe numele său Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei.
Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Iisus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea.
Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine.
Soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că Mărţişor, cum îl numise fata pe Iisus, nerecunoscându-l, era iubitul ei.
După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă ca primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea?
Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat: ningea şi totul începuse să îngheţe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră şi poate fi văzută şi azi, sus, pe Ceahlău, mărturie vie a acestui mit românesc.

Mistere antropomorfe

Asemenea stânci antropomorfe, ca stânca Dochiei şi oile, sunt simbolul unui idol păgân care dăinuia de veacuri la Carpi, la dacii liberi din Carpaţii orientali.

Mihail Sadoveanu: „Spune povestea că Dochia era o bătrână vrăjitoare ce sălăşluia într-o casă de stâncă sus pe Ceahlău. Baba trăia singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară, pluteau către ea duhurile prăpăstiilor. Pe negre vijelii, când scăpărau fulgere rupte, suiau pe ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmul de dedesupt, din împărăţia necuratului Tartar. Într-o colibă sfărâmată de puhoaie, Baba Dochia a găsit o copiliţă pe care a crescut-o şi a îndrăgit-o. Fetiţa de suflet a vrăjitoarei crescu frumoasă şi mlădie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primăverii, fata află că în văi sunt aşezările oamenilor. Atrasă de glasul buciumelor, ea coborî spre văi. Când văzu Dochia că fata nu se mai întoarce, porni învăluită în cojoacele ei să o găsească. Rătăci departe de lumea ei până când înţelese că fata nu se va mai întoarce. Îndurerată, reveni în sihăstria ei singuratică şi acolo, fără dragostea din urmă a anilor ei târzii, spun bătrânii că s-a stins. Au prefăcut-o în sloi şi stâncă nopţile reci de mărţişor".

Vasile Pârvan: „Pe urmele unei informaţii aduse de un lexicograf, s-a pus problema existenţei la geto-daci, a unei zeităţi feminine a pământului, soţie a lui Zalmoxis: zâna Dochia".

Gh. Muşu: „În ceea ce priveşte Stânca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai învăluit în mister. Despre această stâncă unii spun că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobăniţe, care, înveşmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile şi caprele sale, spre vârful muntelui, deşi vremea nu-i îngăduia. Şi, cum mergea ea, a început să plouă şi să ningă. Şi, fiindcă cojocul de deasupra se uda mereu şi se îngreuna, obosind-o la drum, bătrâna ciobăniţă a lepădat, unul câte unul, opt din cele nouă cojoace. Atunci, s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a îngheţat-o împreună cu oile şi caprele sale".

Zilele babelor

Tradiţia spune că primele nouă zile din luna martie reprezintă Babele, perioada care marchează ieşirea treptată din iarnă şi instalarea primăverii. Capricioase, pentru că iarna nu a trecut de tot, sau călduroase, pentru că vine primăvara, aceste zile sunt şi astăzi respectate, mai în glumă, mai în serios. Fetele sau femeile îşi aleg dintre acestea o zi, iar cum este vremea în ziua aleasă, astfel este şi caracterul sau firea celei vizate. Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată şi capricioasă. În unele zone, pentru a nu „ghici" cum va fi vremea, Baba este aleasă în funcţie de ziua de naştere. Astfel, dacă persoana este născută în ziua de 10, se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 martie.

Add comment


Security code
Refresh