Rădăcini

În Ţara Făgăraşului, încep Balurile „cu coşul", tradiţie preluată de la saşi. Cuplurile se strâng la căminul cultural, fiecare cu coşul plin de bunătăţi, tocmesc muzicanţi de soi şi petrec până spre dimineaţă.

În satele de sub munte, aceste petreceri se mai numesc şi „Balurile Însuraţilor".
Mai în ton cu vremurile moderne, mai cu sclipiri de tradiţii vechi la care ţin, mai de gura prietenilor, mai de dorul întâlnirilor cu oameni dragi, împrăştiaţi prin lume, balurile acestea pornite dinaintea Lăsatului Secului, în preambulul Dragobetelui, puneau la încercare iscuţimea fetelor de măritat, dar şi a gospodinelor experimentate, într-ale bucatelor şi pregătirilor de sărbătoare.
Mâncărurile trebuie să fie alese, iar ştergarele potrivite cu ţesături din cele mai de soi, aşa cum s-a pomenit în neam.
Dar iată ce povesteşte Viorica Binnig, din Şona: „Înainte tăiam la colectiv viţei, făceam ţuica din altoi şi ne veseleam cu tot satul. Mai era o vreme când veneam la bal cu traista ori coşul cu coastă friptă, cârnaţi, carne din borcan, murături, ceapa, slănină şi pitucă de casa. Jumătate de rachiu şi doi-trei litri de vin, după cum se ştia fiecare de beutor. Cozonac, uscatele şi învârtitele, ori scovărzi cu gem. Şi niciodată nu-mi lipsea rochia largă şi şurţu ţesut în război".
Anul acesta, Tanti Viorica, cu părul ei alb, pe care şi-l purta pe sub o basma potrivită, şi-a îmbrăcat bărbatul cu un laibăr nou de lână, ştrincănit pentru atunci când iese în sat, între lume. „Că nu avem mătase cum au chinezii, noi avem lâna, inul şi cânepa".