Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Cine este şi de unde vine Baba Coanţa?

Rădăcini

baba cloantaŞtiaţi că vestita Baba Cloanţa are o vechime impresionantă? Din perspectiva mitologică şi ezoterică, rădăcinile personajului se descoperă
în nimeni alta decât Geea, Maya, sau Marea Zeiţă, analizată în studiile inovatoare ale cercetătoarei Marija Gimbutas (1921 - 1994).

În cele mai vechi mituri, o găsim pe Mula-Prakriti, cum denumeau hinduşii în Vede pe „Zeiţa Rădăcinii", Shakti (Principiul Universal Feminin), care fiinţează numai pentru ea, pentru ceea ce produce: resortul interior al Naturii, atracţia originară, pasiunea antrenantă a oricărei forme de viaţă, manifestarea energiei nestrunite, care în mitologia stră-românească a primit numele de Talpa Iadului, (Ion Creangă şi, mai târziu, Vasile Lovinescu).
În timp, prototipul mamei bătrâne, cunoscătoare a tuturor tainelor Cerului şi Pământului, preoteasă sacră, iniţiată în Tradiţia Primordială, se va transmite sub forma zeităţilor şi personajelor simbolice tutelare, precum Demetra, Isis, Astarte, Cybele, Artemis şi chiar Lilith din ezoterismul ebraic. Valenţele magice arhetipale ale femeii vârstnice, mama experimentată şi înţeleaptă, sunt la rândul lor evidente în alchimie şi ]n diverse tradiţii folclorice, unde configurează atât Eternul Feminin, prin capacitatea sa de a crea şi procrea, cât şi dimensiunea iniţiatic-terifiantă care o defineşte pe „Mama Cumplită" sau „Marea Vrăjitoare". De aici, motivul omniprezent al tuturor vrăjitoarelor, băbătâilor hidoase, zâne nefaste şi cocârjate care stăruie chiar şi în subconştientul oamenilor din societatea contemporană, tot mai desacralizată.
În folclorul şi mitologia românească, avem parte de un fenomen extraordinar, cum evidenţiază etnologul Jean Delumeau care constata că poziţia „babelor" din folclorul românesc este una mult mai completă, autentică şi privilegiată decât cea din tradiţiile Evului Mediu Apusean.

BABA CLOANTAÎn limba şi credinţele noastre, cuvântul „babă" are o mulţime de conotaţii care duc spre o mitologie ancestrală daco-getică sau chiar mai timpurie, Hiperboreean-Pelasgo-Ramană, unde babelor şi moşilor le era rezervat un loc extrem de important ca părinţi, strămoşi şi iniţiatori. Primul care a evidenţiat aspectul a fost B.P. Haşdeu: „babele sunt privite ca fiinţele cele mai d'a dracului", de unde probabil termenul de babă era însoţit aproape întotdeauna de atribute peiorative de genul cloanţa, cotoroanţa, hârca, talpa iadului, hoaşca etc.

Cotoroanţă şi Sfântă
Un basm românesc cules de Petre Ispirescu relatează că la un moment dat Diavolul se certa zgomotos cu o babă, cele doua personaje făcând o larmă atât de mare încât l-au trezit din somn pe Sfântul Petre, care, mânios fiind, puse mâna pe o sabie şi le taie capetele celor doi. După sângeroasa pedeapsă şi plecarea Sfântului, trupurile descăpăţânate s-au apucat să-si caute capetele prin ţărână. Diavolul a găsit capul babei pe care şi l-a însuşit, iar baba pe cel al Diavolului, care fără prea multă mirare, i s-a potrivit de minune cotoroanţei.
Dar conotaţiile babei nu sunt pururea negative, ci şi admirative, deoarece babele erau moaşe pricepute, doftoroaie vestite, sfătuitoare preţioase, dar şi vrăjitoare redutabile ori bocitoare.
Vechimea cultului "babelor" pe teritoriul Daciei este atestată şi de venerarea unor monumente megalitice de forma unor pietre antropomorfe naturale, botezate – Babe: faimoasele Babe din Bucegi, din Ceahlău şi din multe alte locuri investite de popor cu simbolism magic din Carpaţi. Nicolae Densuşianu a găsit peste 20 de asemenea "babe antropolitice" pe teritoriul nostru. Evidenţa cultului „babelor" şi al „mumelor" ancestrale în cultura populară românească este un argument în plus pentru importanţa principiului feminin din tradiţiile străvechi.
Apare o pleiadă de 7 bătrânici cuminţi şi înţelepte, fiecare simbolizând câte o zi a săptămânii, fiecare dintre ele patronând peste aspectele rituale şi temporale ale zilei: Sfânta Luni, Sfânta Marţi, Sfânta Miercuri. Sfânta Joi, Sfânta Vineri, Sfânta Sâmbătă şi Sfânta Duminică.
Ţăranul român le-a onorat şi respectat, conştient de natura lor sacră de paznice ale rânduielilor, precum şi de faptul că fiecare dintre sfintele-zile pot oferi alinare, ajutor, celor aflaţi în nevoie.

baba cloantaBabe, duhuri şi iar babe
Babele mitice care vin din negura timpurilor populează abundent mitologia românească:
■Baba Cloanţa: bătrână monstruoasă; în basmele culese de folcloristul Ioan Pop-Reteganul (1853 – 1905), apare drept o femeie urâtă, cocoşată, cu dinţi lungi şi colţi ca grebla. În variantele culese şi inventariate de profesorul Petre Ispirescu (1830 – 1887), Baba Cloanţa este chiar mama zmeilor, cu atributul nemuririi ascuns într-o cuşcă de suflete. Când era lovită de moarte de eroul pozitiv, fugea şi sorbea din sufletele închise, câştigând viaţă şi putere. Lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (1859 -1934) prezintă postura de mare vrăjitoare a babei care încheagă apele cu farmecele ei şi are autoritatea de a sta la taclale cu Necuratul.
■ Baba Hârca: locuieşte într-o văgăună ascunsă prin coclauri pustii. Numele de Hârca denotă legătura cu practicile magice cu cranii umane şi animale, care aveau un rol major în cadrul cultelor proto-dacice. Unii lingvişti cred că în cuvintele româneşti hârcă, sau mai ales hârşit găsim urmele unei divinităţi vârstnice, împrumutată din panteonul slav şi iranian unde o găsim sub numele de Haors, Hars sau Gurs.
■Baba Oarba: descoperim influenţa bătrânei mitice şi ambivalentă chiar şi în jocurile copilăriei, sub acest nume. În trecut, Baba Oarba avea o menire pur rituală: identifica natura benefică sau malefică a personajului proaspăt întors din morţi, după care stabilea cu acest spirit tutelar o legătura, facilitând transmiterea mesajului strămoşilor spre cei mai tineri descendenţi.
În tradiţia noastră populară există zeci de alte babe, printre ele remarcându-se Joimăriţa şi Martolea, doua entităţi care patronează peste actul torsului şi cel al ţesutului, împrumută chipul şi înfăţişarea unor babe hidoase şi rele.

Samca - sub aripa Satanei
Cea mai terifiantă reprezentare a vreunei entităţi malefice feminine din tradiţia românilor apare sub forma Samcăi sau Avestitei, despre care lumea satului şoptea înfiorată că ar descinde taman de sub aripa Satanei. Numele are legătură cu titulatura de Vestica sau vrăjitoare în limbile slave. Marcel Olinescu îi face, în opera sa "Mitologie românească", cel mai potrivit portret:
„Samca este un duh îngrozitor la vedere, cu părul rar şi lung până la pământ, ochii săi roşii ca focul îi joacă în cap ca nişte felinare bătute de vânt, nu stau locului o clipă, se sucesc şi se strâmbă într-una, iar din gura bolboroseşte neîncetat cuvinte neînţelese. Se traveşteşte sub diverse înfăţişări, arătându-se femeilor însărcinate şi pruncilor atât ziua cât şi noaptea: ca pisică, porc, câine, găina, cioară, broască etc".

Baba Dacilor din prag de Primăvară
E vorba de Bătrâna Fără Vârstă- Baba Dochia, cea care, conform lui George Călinescu face parte din cele „4 mituri fundamentale care au modelat cultura şi spiritualitatea românească" alături de Mioriţa, Meşterul Manole şi Zburătorul.

Pe firul mitului descoperim numeroase zeiţe geto-dacice în care se manifesta personalitatea duală a Mamei Pământului. În vreme ce contrapartea sa masculină – solară şi solstiţială – care împărtăşeşte peste începutul iernii sub identitatea lui Indrea/Undrea şi, mai târziu, Moş Crăciun, Baba Dochia este o reprezentare mitică lunară, echinoxială şi maternală.

Prin titulaturile de "Moş" şi "Baba" descoperim ca cele doua zeităţi au ajuns la bătrâneţe, în pragul morţii şi al renaşterii ciclice, declanşând la nivel spiritual ceea ce Natura, cu reînvierea sa de după iarnă, declanşează la nivel teluric şi mundan. Cele 12 zile-cojoace ale Babei Dochia se serbau între 1 şi 12 martie de personajele de sex feminine dintr-o comunitate, criteriul cel mai folosit pentru împărţirea zilelor fiind vârsta participantelor. Firea şi sufletul femeilor se aprecia după meteorologia zilei alese: ploioasă, friguroasă, caldă, însorită, vântoasă etc.

sursa: descopera.ro

Add comment


Security code
Refresh