O poezie pe zi

Ce sus te duci, iarăşi cu teamă,

mă închizi în anotimpuri,

cu plăcere când te -arunci

iar jos mă uiți şi îmi explici

că sus e prea departe,

mâine poate, poate să te-ncui.

Hai, vino şi te varsă în cupele din casă,

să soarbă anotimpul iar din noi,

să stăm în fructe coapte,

de ore aruncate

şi timpul să ne uite pe-amândoi.

(Ioan Mateiciuc, open de dor, Ed. Alexandria, Suceav, 2012)