O poezie pe zi

Mai vine îngerul sau nu? 
Multe se pot pârgui şi împlini în necesitatea 
iluziei de a se ridica de sub vălul obosit 
de oţel înţelegerii neînţelegător, hotărârii 
nehotărât: binefacerea vrea şi chiar ne uită 
să fie uitarea potrivită pentru epoca noastră 
nici n-am putea exista fără ea. 
Din păcate păcătuim. 
Şi la o analiză atentă a vechilor păcate 
(pe timpul bolii ai îmbelşugate ceasuri pentru asta), 
ajungi la concluzia fatidică, dar normală 
că existenţa ta a fost făurită din teribile 
rateuri, din acel "n-a fost să fie". 
Scrii încet, ca şi cum te-ai sprijini de ceva invizibil. 
Ca şi cum ţi-ai înmâna mâinile curcubeului monocrom 
ca şi cum ţi-ai întinde singur o cursă imbatabilă 
ca şi cum n-ai vrea să mai trăieşti şi i-ai găsi 
în teaca inimii stiletului proptit în uşă 
locul favorit; locul dichis justiţiar. 
Fiinţe gracile bântuie prin atelierul meu - 
sumbru apartament plin de anxietate grea. 
Ce-o fereşte de întinerire, bătrâna pictoriţă - 
Bombonica, e tocmai faptul că s-a stins la timp 
şi-a fost îngropată în comuna oglinzilor. 
Repezi mişcări, uşor virgine, ca şi cum ar răsfoi 
o femeie ieftină dar jucăuşă, numeroasele uleiuri 
neterminate, coasa angoaselor expresioniste. 
Sfâşiere, extaz, înflăcărare neagră, tumult, culoare 
albastră ceruleum, izbăvitoare jucând pe pânza sa. 
Pe un vag fundal echilibrul, băsmind de-o iederă 
ilustrează dublura roşie, cea verde doar eboşă. 
Ci imprevizibilul răzvrătirii, o luptă incertă 
cu scorul scobit în lemnul bustului gimnast. 
Mai vine îngerul sau nu? 
Dă năvală întunericul alb. 
Lumea se restituie sieşi în perspective tulburi.

autor, Filip Kollo