Tuesday, July 01, 2025
   
Text Size

Literatură

ATITUDINI

Literatură

554190 164965086982647 668488584 nCenaclul literar "Atitudini", al Casei de Cultură "I. L. Caragiale" din Ploieşti a avut ieri şedinţă. Ca de fiecare dată, preşedintele cenaclului, poetul Gelu Nicolae Ionescu, a transmis o invitaţie tuturor acelora care iubesc poezia să participe la întâlnirile de marţi seara, de la ora 17 30.

De data aceasta, poeta Camelia Radu a prezentat colegilor ultima carte, abia ieşită de sub tipar, la Editura "Singur", din Târgovişte, în cadrul proiectului Întoarcerea poetului rătăcitor", proiect la care au participat 55 de poeţi români din ţară şi străinătate, cu volume de prezentare, de aproximativ 60 de file. Colecţia de 55 de volume va fi donată fiecărei biblioteci municipale din toate judeţele ţării, cărţile ajungând de asemenea pe mesele revistelor de profil din ţară şi la criticii literari.

Marian Dragomir, profesor de limba şi literatura română, exegetul cenaclului, a creionat o prezentare de întâmpinare volumului, care, de altfel, a fost primit bine de către colegi. Emoţiile încep abia acum, la întâlnirea cărţii cu cititorii şi critica de specialitate.

Poeta a promis că va face o lansare a volumului la Târgovişte şi Bucureşti, dar şi la Ploieşti, oraşul său de reledinţă. Aceasta, după întoarcerea din Sultanatul Oman, unde a fost invitată să lanseze un alt volum personal, bilingv, inspirat de această ţară frumoasă, după cum o descrie autoarea.

293826 507446719274442 1100849416 n 1

 

Cel mai bun roman poliţist al anului 2012

Literatură

302807 4931205078399 953424779 n

   

Puterea lui Don Quijote, de Florin Dochia

Literatură

dochia-quijote-mic-195x300“Puterea lui Don Quijote”, de Florin Dochia (Studiu aplicativ asupra surselor şi rosturilor creaţiei)
Fundaţia Culturală Libra, Colecţia Studii, Bucureşti, 2006

Florin Dochia este unul dintre oamenii de cultură apreciaţi în peisajul literar (şi nu numai) câmpinean şi prahovean şi cunoscut mai ales pentru volumele de poezie Geometria singurătăţii, Grădina de hârtie, Conserva de fluturi sau Şarpele dezaripat. Este redactor-şef al publicaţiei culturale “Revista Nouă”, care reuşeşte să menţină ştacheta culturii de calitate într-o localitate – Câmpina – care este cunoscută pentru oamenii săi de valoare în domeniul literaturii, dar şi pentru lipsa de interes a unei mari parţi a cititorilor pentru publicaţiile culturale.

Pe lângă cărţile enumerate mai sus, Florin Dochia a realizat şi coordonat şi o carte de interviuri, intitulată sugestiv „Puterea lui Don Quijote”, având ca interlocutori critici literari, autori de literatură, poeţi sau oameni de cultură, cărora le-a pus întrebări pertinente despre ceea ce ei au creat sau despre propria viziune asupra culturii sau vieţii.

Începând cu Nicolae Breban şi cu Romul Munteanu,

   

Versul verde al iubirii

Literatură

Necunoscuta chemare a iubiriiRecunoscându-mi-se echilibrul liniştit de idei, de opinii, de sentimente, am cântat la mai multe partituri, dar cu fiecare, am intrat în armonie.

 Elisabeta Gîlcescu ne incită cu „necunoscuta" sau inocenta chemare a iubirii. Volumul “Necunoscuta chemare a iubirii” a apărut la Editura Măiastra în 2012 la Târgu-Jiu. Expresia ce dă titlul se descifrează doar după ce citeşti toate poeziile. Poeta este o adevărată stilistă. Şi stilul este omul, aşa cum scriau La Bruyere şi Leclerc. Trecerea timpului prin momente singulare sau conexate şi divizarea spaţiului definesc evoluţia iubirii din centrele de vizualizare intrinsecă sau extrisecă alese de domnia sa. Elisabeta Gîlcescu (volumele Ieri şi azi - Editura Măiastra, 2009; La cumpăna dintre ani - Editura Măiastra, 2010; Flori de câmp - Editura Măiastra, 2010 ) alege cu infinită grijă cuvintele, se joacă uneori cu ele, definind uşor trăirile reale sau închipuite, dorinţele de perfecţiune în definirea sentimentelor.
Limpezirea gândurilor, singurătatea (fără leac), nestăvilitul timp, stelele (slabe de înger), renaşterea (după adunarea cioburilor iubirii), singurătatea, durerea înstrăinării, dar şi mântuirea însingurării ne intrigă prin descrierea lor.


Rugă
O rugă în noapte
şi iar, dimineaţa;
e chiar nevoie,
să-mi dezgheţe
inima,
prinsă-n capcană,
pierdută...
timpul îmi ia măsura,
pentru a mă folosi spre binele altora,
răsplătindu-mi bunătatea,
cu încă o zi de iubire.


(Elisabeta Gîlcescu, “Necunoscuta chemare a iubirii”, Editura Măiastra, 2012, Târgu-Jiu)

   
   

Page 18 of 30