Literatură

Recunoscându-mi-se echilibrul liniştit de idei, de opinii, de sentimente, am cântat la mai multe partituri, dar cu fiecare, am intrat în armonie.

 Elisabeta Gîlcescu ne incită cu „necunoscuta" sau inocenta chemare a iubirii. Volumul “Necunoscuta chemare a iubirii” a apărut la Editura Măiastra în 2012 la Târgu-Jiu. Expresia ce dă titlul se descifrează doar după ce citeşti toate poeziile. Poeta este o adevărată stilistă. Şi stilul este omul, aşa cum scriau La Bruyere şi Leclerc. Trecerea timpului prin momente singulare sau conexate şi divizarea spaţiului definesc evoluţia iubirii din centrele de vizualizare intrinsecă sau extrisecă alese de domnia sa. Elisabeta Gîlcescu (volumele Ieri şi azi - Editura Măiastra, 2009; La cumpăna dintre ani - Editura Măiastra, 2010; Flori de câmp - Editura Măiastra, 2010 ) alege cu infinită grijă cuvintele, se joacă uneori cu ele, definind uşor trăirile reale sau închipuite, dorinţele de perfecţiune în definirea sentimentelor.
Limpezirea gândurilor, singurătatea (fără leac), nestăvilitul timp, stelele (slabe de înger), renaşterea (după adunarea cioburilor iubirii), singurătatea, durerea înstrăinării, dar şi mântuirea însingurării ne intrigă prin descrierea lor.

Rugă
O rugă în noapte
şi iar, dimineaţa;
e chiar nevoie,
să-mi dezgheţe
inima,
prinsă-n capcană,
pierdută...
timpul îmi ia măsura,
pentru a mă folosi spre binele altora,
răsplătindu-mi bunătatea,
cu încă o zi de iubire.

(Elisabeta Gîlcescu, “Necunoscuta chemare a iubirii”, Editura Măiastra, 2012, Târgu-Jiu)