Friday, November 17, 2017
   
Text Size

Grajdurile lui Augias

Editorial

nicolae boaru bibliotecaDe Nicolae Boaru

E ziua lui Caragiale. Aşa se zice că, „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1852, în cătunul Haimanale s-a născut...". V-am citat din cel mai mare caragialeolog de până acum, Şerban Cioculescu.

Cercetări ulterioare – staţi, nu mă înjuraţi, nu încep vreo predică, vreo didascalie! – au documentat o altă dată, ba chiar mai multe. De ex., investigaţiile unui Gelu Negrea vorbesc despre 2 Făurar 1852. Alţii - altele.

În fine, nu acestea sunt acum importante, după cum, nu sunt sigur că tot ce am să vă spun eu aici va fi cât de cât reţinător de atenţie. Lăsăm de-o parte toate clişeele

care vor fi ventilate, cu voce bine importată, de oratori mai mult sau mai puţin cunoscători în ale operei maestrului. Oi fi şi eu, vai! printre năpăstuitorii celor care sunt târâţi cu arcanul acolo.

Ştiu însă că românul mediu dezvoltat şi-a cam dezvoltat o duplicitate, în care cuviinţa – sau aparenţa ei – îl face să subscrie la tămâierea cu superlative a geniilor naţionale, la zile îndătinate – şi apoi să-şi vadă de ale lui.
„Altele avem noi în sufletul nostru"- ca să parafrazez pe Pristanda. Se mai trânteşte şi celebra propoziţie cu „umbrela lui Caragiale" (pentru soare?, pentru intemperii?) de sub care nu putem, chipurile ieşi.

E superfluu să amintesc că şi acest truism este rostit cu ţinută oratorică, piept bombat, puţin tremolo în glas şi cu încredinţarea că de sub imperiul acestei realităţi, orice am face, nu putem ieşi. Apoi vin, automat şi cu necesitate (?) comparaţiile cu oamenii politici de acum. Cutare e Caţavencu, celălalt e...

Ei, ce sau cine este celălalt? Şi acum, dacă eşti o fiinţă cât de cât culturalizată sau şcolarizată vezi că "iubitorii" lui Caragiale, cei care-l invocă...

Citeste mai multe pe Actualitatea Prahoveana

Add comment


Security code
Refresh