Editorial

De Nicolae Boaru

Zurgălăii şi-au stins argintul demult, urările parcă nici n-au fost şi Anul (zice-se) Nou s-a instalat binişor. N-au fost, în fapt, zurgălăi, ci mai mult petarde năucitoare şi un tapaj de neam-prost. De... ne-am prostit cu totul. Iar noul an este, parcă, un an vechi.

Adică, nimic nu se anunţă în registrul speranţei şi în presimţirea unor ameliorări. Nu mă refer la regenerări morale, la crize lăuntrice prin care noi să ne punem în chestiune, să ne conspectăm şi contabilizăm lăuntrul, înfăptuirile, eşecurile, caraghioslâcurile, neputinţele.

Aici n-o să dăm niciodată piept cu duşmanul adevărat al României: noi înşine. Mă refeream la semnele concrete, neinterpretabile ale unei creşteri materiale, cel puţin. Nu dezastrul spiritual sau moral – ateism , lăcomie, lene, hoţie, duplicitate, marasm, lehamite – e de luat în calcul acum, ci o trezire din lălăiala euforiei triumfului în alegeri. Asemenea majoritate nu este a bună!

Nu este normal ca un partid sau o coaliţie să câştige cu mult peste jumătate de procente.
Populismul deşănţat şi demagogia răpăielilor patriotarde, canonada antibăsistă (ea, de fapt, a condus la succes) fără un program economic bine gândit şi armonizat între două partide complet opuse (liberal şi social-democrat) cel puţin ca viziuni, orientări şi soluţii economice vor cântări greu în realizarea stării bune, materiale şi interioare, a populaţiei.
Să nu uităm că pe Ponta nu-l avem de-o lună. Puteam să ne edificăm asupra potenţelor lui timp de 7-8 luni, adică în perioada în care a fost "regent" pe economie, pe partid şi pe coaliţie.

Nouă ni s-au oferit reforme uriaşe, în industrie, agricultură, învăţământ, sănătate, turism, investiţii, medii de afaceri care au constat în schimbările de la ICR, în numirea fantoşelor lui Voiculescu în locurile în care păpuşarul-şef avea interese (Agricultură, Justiţie, aeroport, CNA şi în alte câteva zeci de locuşoare unde se depistează cangrene şi copturi) sau nevralgii.
Iar primele măsuri, urgenţele urgenţelor, au fost luate la două zile după anunţarea uluitorului câştig electoral: sporirea cu 16% a taxelor şi impozitelor. Acum, Ponta are guvernul, are un noian de ministere, un număr indecent de deputaţi şi senatori arondaţi. Nu numai că este suficient (= infatuat, încrezut, prezumţios, ca să citez din DEX ), dar este şi... suficient. Este autarhic până la samavolnicie. Aşa vrea el să fie lucrurile: cum vrea el. Altfel nu e bine!

Nu e bine pentru realitate, nu e recomandabil să se facă altfel de către subalterni. Discursul de mai zilele trecute toarnă apă rece peste orice speranţă: reduceri, economii, austeritate, „aşa nu se mai poate", „moştenire grea", „cui nu-i convine, pe-aici e drumul", etc. etc. Am frisonat auzindu-l şi, mai ales, văzându-l: nu zâmbea, nu râdea – rânjea greu , amar şi sarcastic în acelaşi timp. Citeai un „vă arăt eu vouă ! ", în caz că nu veţi face aşa. Dar ce să facem?
Economii, strânsul curelei – sunt lucruri intrate în reflex. Nu fiindcă PSD-ul este urmaşul incontestabil – mai ales prin „protopărinţii" din '90 ai formaţiunii acesteia – al PCR; asta-i ştiută nu doar de studenţii din anul I de la istorie, sociologie, politologie. O ştie orice om de bun simţ. Eu am tresărit pentru că debaraua lăuntrică mi-a adus irepresibil imagini ale lui Ceauşescu şi ecouri ale discursurilor lui nesărate în care cuvântul „ieconomie" se repeta de zeci de ori. Fără... economie!
Acum iată-l pe tapet (nu pe Ceauşescu!), invocat ca soluţie. Bineînţeles, bineînţeles că ştim şi noi la ce preţ se află (sau se dă pe) cuvântul „muncă". Nu ne-am spetit niciodată. Dar după ce ai făcut propagandă de-un populism nebun luni de zile, după ce-ai gâdilat masele la guşă şi pe abdomen pentru a-ţi vedea sacii goi în căruţă, să vii acum şi să pomeneşti de cele 4 mil. şi ceva de salariaţi, să critici risipa şi nemunca (reale, în fapt!), înseamnă multe.

Iar ultimul dintre ele (poate nici nu este!) ar fi grija pentru ridicarea nivelului de trai. Tare mă tem că principala lor obsesie constă în „colectări de dări şi impozite" pentru buget, şi nu minimalul confort şi decentul nivel de viaţă al românului responsabil.

Mai mult de jumătate din cei cu care au câştigat nu sunt dintre cei mai obsedaţi de ideea de muncă şi de austeritate. Şi eu mi-am adăugat un vot, mai mult anti cineva, decât pro... Somnoroșilă sau Che Guevara de Drumul Taberei.
Pot să le spun sau să-i întreb pentru ce s-au bătut atât ca să câştige? Şi să câştige ce? Uitaseră în noiembrie că schimbaseră din martie, la Învăţământ şi Cultură câte patru titulari; că Marga fusese plimbat prin vreo două ministere, până s-a făcut de râs definitiv şi-a dat cinstea pe ruşine (i s-a dat o pomană la ICR, ca să fie acolo... ).

Cum să te mai încrezi în soluţiile, deschiderile şi vindecările pe care le poate aduce un binom conducător înzestrat cu asemenea perspicacitate a alegerii oamenilor celor mai potriviţi?

Merg pe stradă şi aud din ce în ce mai des nemulţumiri ascuţite şi sudalme groase. Nu numai că nu inventez - nu exagerez. I-a costat enorm rezultatul indecent din decembrie. Pentru ce au rupt atâtea săbiuţe de carton? Barem muzeograful de la Tulcea o ţine pe-a lui, langa –langa, palanga – balanga: suspendarea lui Băsescu. Dar ăştia, de la care aşteptăm o viaţă liniştită şi sigură, ce pot să ne ofere în afară de a ne cere nouă tot mai mult şi mereu?

Am auzit o vorbă. Nu-mi displace. „Frate dacă îmi era, sus, ca prim-ministru, şi vedeam că se poartă ca... şi nu are soluţii ca ăsta de-acum, îl înjuram de mama focului. Frate dacă-mi era!"

Atenţie: suntem în ţara în care există de sute de ani proverbul: „Frate, frate, dar brânza-i pe bani!"

www.actualitateaprahoveana.ro