Cu traista-n băţ

Celebrul Pod al Minciunilor este o pecete rafinată a vechiului Hermannstadt, la hotarul dintre „Oraşul de Sus" şi „Oraşul de Jos", cele două jumătăţi ale Sibiului care îşi unesc istoria tocmai în arcul de fontă din capătul străzii Ocnei, în spatele Turnului Sfatului.

Podul Minciunilor (Mincinoşilor) este mărturie istorică, dar şi operă arhitecturală, ce ţine pe umerii săi zidurile seculare ale oraşului.

În locul vechiului turn

Podul a fost construit pe locul unui vechi turn de poartă al celei de a doua incinte de fortificaţii. Ca o boltă, cu o siluetă de invidiat, care leagă cele două jumătăţi ale Pieţei Mici.
Construcţia s-a consacrat drept celebru simbol al oraşului. Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, de către meşterii angajaţi la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din România şi al doilea din Europa confecţionat din fontă turnată, cu decoraţiuni prin traforare şi având la capete două cercuri mari decorate cu stema originală a Sibiului.
Din vechile cronici locale aflăm că podul fusese construit iniţial din lemn, Emil Sigerius menţionând la 1771 că „trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminată noaptea de trei lanterne şi păzită de trei santinele". Podul Minciunilor (în germană Lügenbrücke) este, practic, o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică (în germană Kleiner Ring) şi Piaţa Huet (în germană Huetplatz). Demn de remarcat acesta este cel mai vechi pod din fontă din România.
Podul a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu abia în anul 2004.
În secolul al XVIII-lea, în zidurile oraşului Sibiu din partea de nord a Pieţei Mici s-a practicat o deschidere, prelungindu-se strada Ocnei în interiorul cetăţii şi facilitând accesul din Oraşul de jos în Oraşul de Sus.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, accesul în cetate se făcea printr-un tunel curbat, ce trecea pe sub un rând de case.
Locul pe unde trecea tunelul era poreclit „Băncuţele Minciunilor", acest nume fiind dat de Damasus Dürr în secolul al XVI-lea. După cum a scris Emil Sigerus în "Chronik der Stadt Hermannstadt" , într-un document din 24 noiembrie 1771, se menţiona că „trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminată noaptea de trei lanterne şi păzită de trei santinele". De o parte şi de alta a intrării în tunel, existau pe la 1837 două căsuţe de gardă, păzite de militari.
Ca urmare a faptului că zona devenise insalubră, fiind sufocată de gunoaie care produceau un miros pestilenţial, magistratul oraşului a luat decizia de a demola acest rând de case, ce se întindeau până aproape de Turnul Sfatului. La început, peste strada Ocnei, a fost construită o pasarelă pietonală de lemn care făcea legătura între Piaţa Mică şi Piaţa Huet.
În 1859, Friedrichs-Hütte (în traducere Cuptoarele sau Turnătoria Friedrich) din Laubach (landul Hessa) au turnat un pod de fontă. Acesta a fost montat la Sibiu în anul următor, fiind deschis în mod oficial la 17 decembrie 1860. Podul a servit iniţial, după spusele localnicilor,mai cu seamă pentru circulaţia căruţelor şi a comercianţilor. Ulterior, autorităţile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod şi una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare.
În octombrie 2006, firma germană Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialistă în proiectele de restaurare, a restaurat Podul Minciunilor. Specialiştii restauratori au acordat o atenţie deosebită păstrării patinei fontei, aceasta fiind curăţată cu bucăţi de gheaţă uscată şi protejată cu un strat de zăpadă carbonică întărită. Lucrarea a fost executată gratuit, fiind considerată o "sponsorizare culturală" pentru Sibiu, oraş declarat Capitală Culturală Europeană a anului 2007.

Sacul cu legende

Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul Minciunilor a imprimat locului o atmosferă romantică ce a şi născut câteva legende.
Cea mai aproape de adevăr are la origine o similitudine lingvistică. Din cauza faptului că podul respectiv a fost primul ridicat fără piloni de sprijin, i s-a mai spus şi „podul culcat". Ori, în dialectul săsesc "culcat" (lugenmarchen) este omonimul cuvântului „minciună". Aşa aveau să se ţeasă ulterior numeroase "poveşti" şi amintiri pe seama frumosului pod din centrul oraşului. Impresionaţi de importanţa şi legendele sale, bătrânii locului i-au atribuit chiar şi însuşiri umane. Ei spuneau că podul „simte" fiecare neadevăr rostit de cei care îl străbat, începe să geamă într-un mod tipic, care dă fiori, că se încruntă, iar încheieturile îi scârţâie şi balustrada dă impresia că va ceda pe neaşteptate, mincinosul riscând să se prăbuşească în gol, pentru a plăti fapta ruşinoasă.
Alţii spun că Piaţa Mică fiind piaţa negustorilor era, pe cale de consecinţă şi cea a tocmelilor, a negocierilor. Uneori, aşa cum se întâmplă în orice troc, existau şi clienţi păcăliţi. Aceştia se întorceau cu marfa cumparată şi, în văzul tuturor, îi aruncau de pe pod pe negustorii prinşi cu ocaua mică. Aceştia deveneau aşa pildă pentru toţi precupeţii cu gânduri necurate. Cea mai "picantă" legendă a podului ţinea de curăţenia trupească a tinerelor fete care îşi dădeau întălnire cu iubiţii lor, în respectivul loc. Aici se făceau jurăminte de iubire, se punea la cale viitorul îndrăgostiţilor, se făceau planuri de căsătorie, după ce, în prealabil tinerele susţineau că sunt neprihănite. Când lucrurile se întâmplau să nu stea întocmai, se spune că imediat după noaptea nunţii, miresele erau târâte de păr până pe pod, de unde erau aruncate, spre a fi pedepsite în acest fel pentru jurămintele mincinoase.
O altă poveste spune despre cadeţii de la Academia Militară (Sibiul a fost supranumit „fabrica de ofiţeri şi popi", având în vedere tradiţia Academiei Militare dar şi a seminarului şi Facultăţii de Teologie), care, după ce furau inimile junelor, le promiteau întâlniri sub clar de lună, aici, pe pod, la care însă, uneori „uitau" să mai vină, în ciuda cuvântului dat.
Parcă gata să-şi spună poveştile, Podul Minciunilor atrage şi azi turişti şi localnici ca un magnet.