Thursday, July 03, 2025
   
Text Size

Bagă-ţi minţile-n cap!

Decoraţia „NIHIL SINE DEO” de la Casa Regală pentru soprana Angela Gheorghiu

Nu Rata!

angela-gheorghiuSoprana Angela Gheorghiu va fi distinsă, pe 25 octombrie, de Regele Mihai, cu decoraţia „Nihil Sine Deo", însemn acordat personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, au dezvăluit reprezentanţii biroului de presă al artistei. Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a 91-a aniversare.

 

Neuroştiinţe pe plajă

O poezie pe zi

 

Valuri de şampanie au îngropat bucuria în nisip
Iar noi
Stăm pe plajă cu meduzele
Goliţi de orice sentiment
Aşteptând marea să ne tocească
Începând cu degetele de la picioare
Până când rotunzi
Vom trece drept perle
Pentru şiragul unei noi iubiri
Dar nu a noastră
Ridicată până în cer
Prăbuşită apoi în deşertul ipocriziei


Nu din vina dopaminei
Am uitat
Am privit în lături
Sau am fugit de greutăţi
Ea ne-a dat răsplată dulce
Durerii de a fi în doi
Cu o motivaţie adânc înrădăcinată
Pentru a fi cunoscută.

Text prezentat in cadrul Cenaclului "Atitudini" si publicat in Revista "Dunarea de Jos" nr.113,114,115 - 2011

Autor, Călin Derzelea

 

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 23 octombrie

Nu Rata!

Ray-Charles915 - 25.000 de femei au mărşăluit prin New York, solicitând autorităţilor dreptul de a vota.
1956 - Mii de unguri protestează asupra influenţei şi ocupaţiei sovietice în ţara lor.
1958 - Decernarea Premiului Nobel pentru literatura scriitorului rus Boris Leonidovici Pasternak.
1980 - S-a declanşat primul război din Golf, conflict care a durat până în anul 1988, timp în care au murit peste un milion de oameni. Pagubele materiale au fost estimate la 400 de miliarde de dolari, iar problema prizonierilor de război nu este încă rezolvată. Cele două state au reluat oficial relaţiile diplomatice la 14.10.1990.

   

cântece pentru ştergerea umbrei

O poezie pe zi

 

la marginea ochiului vine îngerul auriu
pe graniţa subţire îşi face culcuş
atunci lucrurile încep să se mişte
căile lor pe malul apei se-mpletesc
precum lianele în tufişuri sălbatice peste privire

se sparg oglinzi de caleidoscop
se aud fabule de esop şi rătăciri de ulise
în linii precise (maelstrom în abise)
fragmente de vise de ciclop pe care le îngrop
cu vocale aldine agăţate de pleoape
să fiu mai aproape de marginea ochiului
de graniţa subţire unde-şi face culcuş
îngerul auriu seara acolo
lângă fereastra cu şapte zăvoare
stoarsă de culoare ca un tunel de metrou
din care vagoanele au supt aerul trecând
cu viteza sunetului

la marginea ochiului mă pândeşte starea
de tour eiffel de la miezul nopţii
când luminile se sting pentru zece secunde
şi întunericul naşte pui vii care-mi taie privirea
ştie îngerul auriu sunt acasă
ascult un cântec de greiereasă
(blues de sfârşit de septembrie)
ştie că nu-mi pasă de el şi mă lasă
pândindu-mă doar de la marginea ochiului
de pe graniţa ca firul de paing
unde-şi face seara culcuş
lângă ochiul meu bleu d’oeuf.

 

Autor, Florin Dochia 

 

 

 

 

   

Înghit în sec

O poezie pe zi


fluturii
se strâng
noduri în gât
copiate la indigo
zilele trec
fără subiect şi predicat

fenomenul de turmă
perverteşte
rămăşiţa de suflet

Socrate
îmi face semn
cupa e plină
otrava
compensată de stat

refuz invitaţia
e doar o bătălie
voi câştiga războiul

Autor, Micuţiu Sorin

   

Page 250 of 277