Friday, April 26, 2024
   
Text Size

Din culisele Bacalaureatului

Bagă-ţi minţile în cap!

rezultate-bacalaureatExamenul de maturitate tocmai s-a încheiat. Însă, încă au mai rămas aspecte demne de luat în seamă.

#O criminală, cu note mari la Bac!

În urmă cu aproape trei ani, Alexandra Pintili şi-a ucis mama adoptivă cu şapte lovituri de topor. Tânăra declara, atunci, că mama adoptivă o subestima şi o batjocorea, spunând că este „retardată” şi „proastă”.

Au urmat doi ani după gratii, la Târgşor, până in iunie 2011, când magistraţii au decis s-o elibereze condiţionat, dându-i şansa să îşi continue studiile.

Ca atare, Alexandra a absolvit, anul acesta, specializarea „Tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii” la Colegiul „Mihai Bravu” şi s-a prezentat la examenul de bacalaureat, pe care l-a promovat cu bine! Dând peste nas chiar celor care, în ciuda faptului că au avut condiţii suficiente să înveţe serios, şi-au bătut joc de propria lor şansă.

# Un alt aspect demn de remarcat este acela că, la actuala sesiune Bacalaureatului, au fost depuse 53.773 de contestaţii, dintre care 19.325 numai pentru Limba şi literatura română, bat-o vina! Dincolo, însă, de nedreptăţi şi suspiciuni, perlele… rămân, şi, vrem nu vrem, pecetluiesc o stare de fapt. Pentru care, cu siguranţă, ar trebui, cu toţii (!) să plecăm capul!

-„Motivul pentru care Mihai Eminescu a scris Luceafărul a fost să ne arate nouă cât de disperat a fost să aibă o familie sau măcar o persoană iubită. Lupta lui în poezie arată că Luceafărul nu este altul decât Ion Luca Caragiale. Viaţa reală i-a luat-o pe prietena lui Miţa”.

-„În toate operele lui Eminescu găsim un singur basm, iar celelalte fiind poezii. Luceafărul e personificat şi caracterizat asemenea unui crai”.

-„Tema poeziei Luceafărul este dorinţa după o steluţă serală. A cerut steluţa pentru fata care merge după el, dar fata a rămas pe pământ”.

-„Eminescu rămâne un neînţeles, un redus la minte deoarece oamenii nu sunt capabili să-l aprecieze, căutându-i defectele lumeşti”.

-„Luceafărul s-a transformat într-un hipiot şi i-a zis Demiurgului că-l face cântăreţ, să-l asculte toată lumea”.

-„Numele Hyperion vine din alăturarea a două cuvinte hyper şi ion. Deci îl chema Ion, dar era mai activ”.

- „Cratima uneori apropie sau alteori departează”. 

Imaturitate, dezinteres, prostie, delăsare... atitudine ZERO faţă de valoare, şcoală, carte?! Sau toate la un loc ? Ca să nu mai vorbim de profesorii sictiriţi de mersul la un serviciu prost plătit şi batjocorit prin inexistenţa unei politici sociale coerente, de deruta celor care absolvă clasa a XII-a sau a XIII-a la un Grup şcolar şi abia au câteva noţiuni tehnice rătăcite, dar vor cu orice preţ să facă o facultate „de fiţe”, că nu se mai poartă tehnician, mecanic, şofer sau vânzător! Ori despre sărăcia care, dimpotrivă, îi împiedică pe elevi să spere la ziua de mâine!

#Organizare de doi bani

Am asistat la afişarea rezultatelor, la unul dintre liceele importante din Ploieşti. Pe când erau toţii candidaţii strânşi cu emoţii până în vârful limbii (fireşti, de altfel), pe o caniculă insuportabilă, a apărut pe coridor o doamnă mişcându-se cu încetinitorul... A şters încet geamul, l-a curăţat (abia atunci!) de alte afişe şi fiţuici. Apoi, după alte şiruri de minute de nemişcate, a apărut cu afişele pentru anunţarea reglementărilor în privinţa celor picaţi şi a depunerii contestaţiilor. Apoi, după o altă lungă pauză, în sfârşit, în silă, a afişat rezultatele. Cu încetineala unui melc. Fără să se gândească o secundă la speranţele, grijile, emoţiile tinerilor - vinovaţi de nerăbadrea de a afla ce note au obţinut.

Să mai amintesc că, prin ţară, ici-colo, abia-abia li s-a asigurat apă sau asistenţă medicală candidaţilor nevoiţi să îndure călduri de nesuportat în condiţii de examen, că în unele locuri nu au fost lăsaţi cu sticla de apă cu etichetă (banală) doar pentru că, în opinia unora, mai catolici decât papa, acest petic de hârtie ar fi putut să... inspire, prin inscripţionările localităţii sau prin aceea că, Doamne fereşte, ar fi putut „găzdui” copiuţe... Alţii au fost arătaţi cu degetul de către profesorii supraveghetori pentru că, la întâmplare, au avut la ei pixuri rămase de prin campania electorală...

La polul opus, nu puţine tinere au mers la Bac ca pe plajă, în costumaţii sexy, sumare, mult peste limită şi chiar au fost mândre că au avut un prilej în plus să-şi etaleze ţoalele deocheate şi mai ales formele în văzul tuturor. De parcă asta ar fi contat, nu... ceea ce ştiu, dacă ştiu.

Concluzia... o voi împrumuta, cu voia celui căruia îi poartă semnătura, scriitorul şi profesorul Şerban Tomşa: „Lumea în care trăim tinde să se transforme într-un coşmar. Încep să cred că însăşi ideea de OM suferă acum mutaţii morale fundamentale”.

Add comment


Security code
Refresh