Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Răgazul

Viaţa ca o artă

 

kami101Plecaţi într-o mică vacanţă, călătorind prin lume şi prin gând cu mai puţină grabă ca de obicei, încercăm să ascultăm cu inima şi cu gândul ceea ce, în mod curent, trăim pur şi simplu. În astfel de clipe, propria viaţă se vede altfel, aspecte ignorate ies la lumină uimind, iar altele, de care ne loveam ca de ziduri de netrecut, îşi găsesc rezolvarea. O detaşare nouă înlocuieşte temeri şi nelinişti vechi, drumul spre viitor părând a se trasa de la sine, cel puţin ca o schiţă a celui apropiat.

Răgazul este un bun sfătuitor, iar înţelepciunea nevăzută a vieţii îşi

croieşte drum spre mâine, deşi nu suntem străini uneori nici de remuşcări, nici de culpe imaginare sau reale. Cu toate acestea, ceva proaspăt traversează gândul, poate o nouă imagine a speranţei, din care, dacă nu suntem atenţi, se pot naşte alte aşteptări şi pretenţii, motive viitoare de greşeală.

Cuminţenia firii este un bun sfătuitor, elanurile şi entuziasmele exagerate fiind zone numai bune de evitat. Şi aşa mai învăţăm ceva despre speranţă, fiind mai aproape de înţelepciune. Când sufletul sare prea tare de la locul său e momentul să îi punem piedică, pentru că, oricât de civilizaţi am fi, el tot o mică sălbăticiune neascultătoare este, iar drumurile sale neumblate pot fi parcurse cu succes doar dacă ţinem de mână raţiunea cârcotaşă (măcar de un deget). Să respirăm adânc şi să ne lăsăm, din vreme în vreme, răgazul de a reflecta nu este rău. Ba chiar este necesar. Reflecţia este, totuşi, un atribut care defineşte omul în esenţa sa. Iar cultivarea esenţelor, dincolo de câştigarea pe plan social a recunoaşterii, ne păstrează verticali în furtuna cotidiană.

autor, Camelia Iuliana Radu

 

 

Add comment


Security code
Refresh