Viaţa ca o artă

De dimineaţă spală faţa ta şi fă-o nouă. Apa, izvor al amintirilor lumii, va primi povestea ta, lăsându-ţi chipul curat şi luminat, cum întâi de Dumnezeu a fost creat. Va împrospăta sufletul, iar memoria ostenită de rutine va deveni un cristal.

Deschide fereastra şi lasă lumina soarelui să te umple şi cristalul va deveni diamant. Priveşte în oglinda lui şi, rând pe rând, îi vei vedea pe bunici, pe moşii şi strămoşii tăi făcându-ţi cu mâna. Atunci ieşi în stradă şi împarte pâine şi vin, mere şi bucate copiilor ce ies în cale, bătrânilor şi altor oameni necunoscuţi. Fiecare dintre ei, şi tu şi eu, noi toţi, avem sub o cruce un os de erou, de om bun. Un oştean care şi-a dat viaţa pentru Decebal, Ştefan sau Mihai, un bătrân înţelept, drept şi curat în faţa Domnului, o mamă veghind somnul fiului ei. Pentru toţi aceştia, aprinde o lumină în casă, în viaţă şi dincolo de ea, într-un ochi de carte. Să fie copac viu între cer şi pământ, între viaţă şi veşnicie, între trecut şi viitor, între faptă şi speranţă.

Camelia Radu