Monday, November 23, 2020
   
Text Size

EPOCA DRAMATURGIEI ENGLEZE

Teatru Film

 teatru-angliaAnglia, sub domnia Reginei Elisabeta I (1558-1603), a susținut teatrul sub o nouă formă care a adus noi stiluri de reprezentații, mai atractive. Astăzi, această perioadă este numită MAREA EPOCA A DRAMATURGIEI ENGLEZE.

Piesele scrise şi jucate în aceea perioadă au un caracter de unicitate şi autenticitate. Se remarcă schimbări majore care au schimbat evoluţia şi subiectele pieselor, majoritatea eliminând caracterul religios sau elementele care reflectau mesajele bisericii. Ele erau acum scrise de autori individuali şi nu se mai urmăreau vechile forme, tradiţionaliste, prestabilite. De asemenea, au apărut actorii profesionişti. În cele din urmă, după ce efectele acestor schimbări au devenit evidente, s-a trecut la construcţia unor teatre în care aceste noi piese puteau fi jucate.

 Cenzurarea pieselor cu caracter religios şi abolirea (ce datează din anul 1548) sărbătorii tuturor zilelor, ca sărbatori publice, a pus capăt pieselor mistice cele ce conţineau o morală religioasaă Asociaţiile actorilor care interpretau rolurile erau formate din amatori şi dispariţia treptată a pieselor cu fond religios a dus la apariţia actorilor profesionişti.

Dezvoltarea companiilor teatrale, formate din actori profesionişti a fost susţinută de către nobili, cărora arta interludiilor le făcea o deosebită p1ăcere şi îi determina să-şi păstreze pe lângă palate proprii actori. Pentru a economisi costurile cu întreţinerea trupelor, ei acceptau ca actorii să călătorească şi să prezinte publicului larg interludiile, sub numele patronului.

Un actor ambulant era tot timpul în pericol de a fi arestat pentru vagabondaj (interzis prin lege de către regele Henric ai VIII-lea, lege care a fost susţinută şi de regina Elisabeta I) însă, prin apartenenţa lor la o anumită familie nobiliară, ei erau protejaţi şi, adesea, chiar bine primiţi de către autorităţile locale.

Regina Elisabeta I a oferit chiar propria licenţă regală, în anul 1574, trupei contelui de Leicester, ca simbol al preţuirii şi a plăcerii de a asista la interludiile pe care aceasta le interpreta, garantându-i, totodată, protecţie pe durata călătoriilor. Regele Iacob I a acordat licenţe unor trupe de actori ambulanţi şi, începând de atunci, mulţi actori profesionişti au devenit din ce în ce mai legaţi de noile teatre care se construiau.

Primul teatru, construit în anul 1576, cunoscut sub denumirea de „Teatrul”, a fost ridicat în localitatea Shoreditch, în afara Londrei, în afara jurisdicţiei autorităţilor oraşului. Teatrul a fost construit de James Burbage, conducătorul trupei contelui de Leicester, cu ajutorul lui John Brayne. Al doilea teatru a fost construit în localitatea Blackfriars, de către un învăţător, Richard Farrant. Primele teatre erau, mai degrabă, rotunde sau octogonale, decât rectangulare dar, din alte puncte de vedere, ele se asemănau cu unele curţi interioare ale vechilor hanuri, cu locuri pentru spectatori la galerii şi la parter, chiar cu oameni care stăteau pe scaune, cu o scenă neacoperită (cu toate că scena propriu-zisă avea construit un acoperiş care avea menirea de a-i proteja pe actori). Se acorda atenţie acusticii şi mai puţin vizibilităţii. La zece ani de la inaugurarea primului teatru, Cristopher Marlowe provoca senzaţie cu noile sale piese „Tamburlaine” şi „Doctor Faustus”, o tragedie renascentistă, ale căror personaje principale erau dezvăluite de-a lungul piesei printr-o introspecţie psihologică şi care prezentau o deosebită artă a narării.

Cu toate că erau spectacole iubite de public, puritarul din cadrul bisericii Angliei s-a opus acestui gen de spectacole, din motive religioase şi, în anul l642, după izbucnirea Războiului Civil, teatrele au fost închise. Ele nu au fost redeschise decât după perioada restauraţiei, în anul l660.

Comments  

 
0 #1 Felicitari!Cristian Butacu 2012-07-12 20:28
Este un articol interesant. Unic pe saiturile de stiri culturale.
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh