Written by admins Thursday, 25 October 2012 12:37
În fiecare an, pe 25 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia horthystă (25 octombrie 1944). Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
Forţele Armate Române au în componenţă trei categorii de arme: Forţele Terestre, Forţele Aeriene, Forţele Navale, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naţionale. Pe timp de război, Preşedintele României este comandatul suprem al Forţelor Armatei.