Rădăcini

Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an. Așa cum se întâmplå în calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-ziså, ajunul, este chiar mai importanta decât sărbătoarea însåși, atât prin numårul mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralităţii ce se pogoarå asupra ei. Din punct de vedere ritual, sacralitatea se explicå prin faptul cå reprezintå ultima zi a sårbåtorilor de iarnå, ziua în care se fac sim¡ite cu deosebitå forțå valen¡ele magice ale perioadei necurate de douåsprezece zile deschise o datå cu sårbåtoarea Cråciunului. Cå este așa, ne putem da seama dupå numeroasele practici augurale și propițiatorii ce se desfåșoarå acum, ca ș¿i în zilele precedente.

Mai mult chiar decât în prima zi a anului, în ajunul Bobotezei se purificå vitele și oamenii, se desfåșoarå practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Kiraleisa), sunt ac¡ionate numeroase tabuuri în vederea atingerii nivelului de bunåstare, sånåtate și rod necesare peste an. Copiii, care umblå cu preotul din caså în caså în seara Botezului Domnului, au datinå de a ura celor din caså cu urmåtoarele versuri:
Ciura-leșa,/Marga-reșa,/Sitå rarå/Ieși afarå!/Sitå deaså/Intrå-n caså!/Oi lânoase,/Vaci låptoase,/Spic de grâu/Pânå-n brâu,/Secara/Cât scara,
Spicul/Cât voinicul!/ - (MARIAN, Simion Florea, Sårbåtorile la români, vol. I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994, p. 128)
În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, mici grupuri de båieți intrau în curțile oamenilor și înconjurau casele, grajdurile, ocoalele de animale, holdele, sunând din clopo¡ei, tålångi, fiare vechi, rostind în cor versurile:/Chiraleisa,/Spic de grâu/Pânå-n brâu,/Roade bune,/Manå-n grâne!/

Colindåtorii purtau la cåciuli busuioc, brad, vâsc, cercei de tulpinå de salcie (GHINOIU, Ion, Obiceiuri de peste an. Dicționar, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 43).

de Marian Dragomir