Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Ziua Internaţională a Educaţiei: Omagiu dăscălilor – Rita Ionescu

Oameni printre noi

Rita IonescuZiua Internaţională a Educaţiei este celebrată anual, pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa şi rolul educaţiei în societate. Este, de asemenea, un moment de reiterare a semnării, în 1966, a recomandărilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului. Asăzi, aducem un omagiu Şcolii ca instituţie şi, mai cu seamă, dascălilor dăruiţi profesiei lor.
Am ales un om care, cu siguranţă, trăieşte încă în inimile multor generaţii. Dacă ar mai fi printre noi, ar avea aproape 100 de ani. „Frau Rita". Aşa i-au spus, aşa îi spun şi acum foştii elevi, pe care i-a iubit şi respectat ca pe propriii săi copii.


Rita Kahau, Ionescu după căsătorie, o nemţoiacă deşteaptă, profesoară de limba germană şi pian. S-a născut în Germania, dar, cum tatăl său era saş originar din Făgăraş, târziu, după Primul Război, s-a retras cu toată familia, şi-a schimbat numele şi s-a stabilit la Ploieşti, printr-o întâmplare. Fiica sa reuşit să urmeze pesionul Regina Maria, la Bucureşti, după care a predat, zeci de ani, limba germană şi pianul, pasiune pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii.
Nelipsită de la Teatru sau Filarmonică, unde chiar îşi ducea elevii, neconcepând educaţia fără muzică, Frau Rita a rezistat, demnă greutăţilor şi singurătăţii (după ce soţul, pilot de vânătoare, a murit într-un accident, nu s-a mai recăsătorit), luând „la braţ" sportul (iarna schia pe toate pârtiile din ţară, iar vara înota la Slănic sau în valurile Mării) şi prietenia veşnică, sinceră cu copiii.
După ce s-a pensionat, a urmat anii în şir, până la venerabila vârstă nonagenară, să predea lecţii particulare de limba germană şi muzică. Toate acestea cu dragoste, cu răbdare, cu meticulozitate, sobră şi simpatică deopotrivă. A avut, în Ploieşti şi în împrejurimi sute de elevi, pe care, la zile de sărbătoare, îi invita cu drag în căsuţa modestă, plină de flori, la un pahar cu miere, coacăze rumene şi un miniconcert de pian.
Nu i-a plăcut să meargă prin oraş cu autobuzul. Chiar glumea pe tema aceasta, convinsă că nu s-a suit în autobuz decât de vreo cinci ori. Vara, din doi în doi ani, zbura la San Francisco, de dorul fratelui mai mare. De acolo, se întorcea cu braţele pline de cadouri şi cărţi pentru elevii merituoşi şi numai pentru ei.
Neobosită, mereu veselă, întotdeauna fără astâmpăr, la bătrâneţe a ales să se retragă, într-un sătuc, aproape natură şi a ales Hosman, din judeţul Sibiu, integrându-se într-o comunitate de saşi. Dar asta nu a izolat-o, ci a învăţat, sârguincios, ca o elevă, tainele computerului, dar fără să înceteze să îşi umple serile cântând la pian amintiri, cu prietenii apropiaţi. A fost un om între oameni, cu suflet mare, cald, dăruit. Un dascăl distins, neostenit, fin, vertical, pe care bătrâneţea nu l-a învins. Frau Rita.

Add comment


Security code
Refresh