Wednesday, April 24, 2024
   
Text Size

TALENTE/ Adela Prodan, pictoriţă la numai 7 anişori

Oameni printre noi

adelaprodanLocul I la concursul editurii MSZ (Media Service Zawada), competiţie desfăşurată pe internet, locul I pe site-ul Animax, locul I pe site-ul Dragoni.ro, locul I la concursul de desene pe asfalt „Vara copiilor”, desfăşurat la Ploieşti, ediţia I, care a avut loc pe 11 iunie şi premii la concursul „Copiii au talent”, organizat de fundaţia Dan Voiculescu la Bucureşti, în ianuarie 2012, sunt numai câteva repere din… cariera Adelei Prodan, la numai cei 7 anişori proaspăt împliniţi.

Cercul de pictură, sub îndrumarea profesorului Lucreţia Milea, cunoscut artist plastic prahovean, este unul din locurile preferate ale micuţei Adela. Este locul unde culorile şi inspiraţia dau un sens copilăriei sale care a acumulat, deja, un palmares impresionant. 

Printre rezultatele remarcabile obţinute de mica pitoriţă se numără şi locul I la Concursul Naţional „Culorile copilăriei”, organizat la Buzău, în decembrie 2011, participare la concursul de desene „Acolo unde locuiesc este casa mea, familia mea”, din cadrul simpozionului naţional „Împreună pentru copii'', care a avut loc în Ploieşti, în martie 2010, precum şi locul I la „Atelierul ING, Împreună pentru un viitor roz din acest an. Imagine294

Am întâlnit-o la Casa de Cultură a Municipiului Ploieşti, la ora de pictură. Printre alţi colegi, cu multă răbdare şi migală, parcă jucându-se cu penelul şi sorbind indicaţiile doamnei profesoare, îmblânzind culorile şi apa în frumuseţi care să încânte pe oricine.Imagine292Imagine0601

Add comment


Security code
Refresh