Wednesday, December 13, 2017
   
Text Size

Totul e viu

O poezie pe zi

 

Pentru că Te simt aici,
Izvorule a Toate,
mi-azvârl mantia de pe umerii
în care lovesc pietrele clipelor,
las ploile verii să mă spele
de păcatele spunerii în răsuciri violente,
să rămână doar cuvintele-balsam-peste-lucruri.

Ştiu de acum: nicio virgulă
nu desparte ceea ce a fost de ceea ce este,
doar semnele de întrebare
îşi vor căuta întotdeauna răspuns.
Contextul se desenează în piele cu acele sensului,
niciodată nu are să încapă în pagină marea frază,
se va revărsa în interior, până la ieşirea din sine.

În toată curgerea aceasta nu există întrerupere,
chiar firul de nisip mai păstrează cântecul izvorului.
În zadar te întrebi: Cine pleacă? Cine rămâne?
Lutul şi apa au fost dintotdeauna prieteni,
focul şi aerul vor scrie semnele ultimei veniri.

Şi pentru că Te simt aici, Izvorule a Toate,
scriu pe aceste pagini pieritoare
ceea ce nu va pieri
odată cu mine.

 

 

autor, George Paşa

 

 

Add comment


Security code
Refresh