O poezie pe zi

Nu scot un sunet, dar din văi eterne,

Pe sub arcade aşteptând sărutul,

Din prăvălirea şoaptei în debutul

Uitării care din adânc se cerne,

Stegarul tainei îşi ridică scutul

Să-ndepărteze colbul ce se-aşterne

Pe gânduri vagi, sălcii, pustii şi terne

Ce mi-au compus de-atâta timp avutul.

Dar nu rămân doar trunchi uscat şi jalnic,

Cu murmur stins şi îngălat de ţânc.

Prin liniştea ce suie-n valuri, falnic,

Trec oşti de bronz cu aştrii la oblânc.

Tăcerea-n care am pătruns năvalnic

E uriaşul strigăt din adânc.

 2 mai 2012

Autor, Adrian Munteanu