Solomonar, sortit să caut ape,
Acesta-i, poate, ultimul popas
Pe drumul şerpuit înspre Agape,
Când viaţa asta nu mă mai încape,
Nasc o fântână, ca un bunrămas
Şi las, menirea, altora, să sape.

Pe umeri port tot greul unei cape
Ce n-am pătat nici când mi-era mai greu,
Mă rog, la judecată, să mă scape
De portul ei, şi-n tremurat de pleoape,
Să nu mai fiu, iertat de Dumnezeu,
Solomonar, sortit să caut ape.

La cap de drum, fântâna asta-ţi las
Să o săruţi, pe buza de răcoare,
Inelul ei, un ort de parastas
Să-ţi fie, adormirea unui ceas
Zâmbind, spre întâlnirea viitoare,
Acesta-i, poate, ultimul popas.

O glossă ca un foşnet lung de clape,
La ultima fântână-ţi las, cu drag,
O filă de sfârşit a unei mape,
Rămasă tristă peste cozi de sape,
Ce îmi deschide poarta, peste prag,
Pe drumul şerpuit înspre Agape.

Nu vreau ca întunericul să-ngroape
Un trup ce-a ars slujind eternul foc,
Vreau, cu cenuşă, urna să se-adape,
Nu voi caviermiitrupul să-şi îndoape.
Acum închei al vieţii mele troc,
Când viaţa asta nu mă mai încape.

Odihna mi-o doresc ca şi Atlas.
S-a încheiat decada cea promisă,
Jocul de cărţi l-am încheiat cu "pas",
Spre nord timona-am pus în capcompas
Şi pentru tine-n sunete de missă,
Nasc o fântână, ca un bunrămas.

Simt mărunţiri ăn mine ca sub grape,
Din calea ce-am urcat mai e o stea,
Mai am de ars vreo două mii de şchioape,
Oglinda care sunt, azi stă să crape,
Şi din argintul care oglindea
Azi las menirea altora, să sape!

Azi las menirea altora, să sape,
Născând fântâna mea de bunrămas,
Că viaţa asta nu mă mai încape
Pe drumul şerpuit înspre Agape
Acesta-i , poate, ultimul popas.

Solomonar,
Sortit să caut ape.

autor,  Viorel Gongu