Thursday, June 05, 2025
   
Text Size

pasiunea de-a pururi

O poezie pe zi

pe pântece mi-a mai rămas parfumul tău,

aduce cu mirosul de pelin.
aş vrea spre carnea ta să mai închin,
un strop de vin şi vină şi plec cu Dumnezeu.

m-ai stors de sevă înger pătimaş
când gura ta de gura mea tu ţi-ai lipit,
să facem pauză de o cafea cu sare dulce

mi-ai zis atunci când tot apusul privea spre răsărit

(prin vene-mi trec deşeuri de-amintiri,
ruine de altare părăsite
se nasc şi pier în chinuri nesfârşite –

din ochi îmi curg frânturi de busuioc
şi nu mai am de mult nici o batistă
sunt a depresiei violonistă
arcuşul mi-e cioplit din nenoroc).

şi-aşa tu mă alungi spre alte neînţelese lumi,
acolo unde norii nu mai stau de veghe,
să mă înveţi a preanefericirii lege,
să fiu de-a pururi idealul viu şi transparent şi ireal al tău.

de Adelina Felva

Add comment


Security code
Refresh