Friday, March 14, 2025
   
Text Size

Spectacol de flamenco pe scena de pe lacul Muzeului Astra, Sibiu

Nu Rata!

flamencoComplexul Naţional Muzeal Astra Sibiu va găzdui sâmbătă, 18 august 2012, un spectacol inedit, care aduce în prim-plan eleganţa şi unicitatea dansului flamenco tradiţional. Show-ul se va desfăşura pe scena de pe lacul din cadrul Muzeului, în aer liber, între orele 18.00 şi 20.00.

„Protagoniştii spectacolului de flamenco tradiţional sunt Marta (voce) şi Richard (chitară) din Canada. Marta şi Richard interpretează flamenco tradiţional de peste douăzeci de ani. S-au întâlnit în anul 1989, în Calgary, s-au căsătorit şi formează de atunci duo-ul pe care îl puteţi cunoaşte şi a cărui muzică vă va bucura”, precizează reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.

Ce este flamenco?

Arta flamenco îşi are rădăcinile în cultura spaniolă, mai precis în cultura andaluză (regiunea din sudul Spaniei), dar îşi formează configuraţia deplină multe secole mai târziu, în jurul anilor 1850, mulţumită lui Sliverio Franconetti, considerat de unii muzicologi drept creatorul genului Flamenco. El trece peste separaţia dintre cele două culturi opuse - populaţia albă şi cea neagră, nomadă (arabă-gitană) - creând ceea ce, de atunci înainte, se va chema Flamenco.

Nu putem vorbi despre provenienţa numelui acestei minunate arte fără să vorbim despre condiţiile istorice în care a luat naştere flamenco, precum şi despre patria sa, Andaluzia.

Andaluzia - este regiunea din sudul Spaniei, care-şi ia numele de la popoarele vandale, care ajung aici începând cu sec. IV. Cadice, fondat în 1200 î Hr, şi Tarsul, port bogat în amintiri biblice, sunt locurile în care se naşte poezia magică a cântecelor, ritmurilor şi a dansurilor flamenco.

Popoarele Occidentului şi Orientului care se aşază în Andaluzia sau care participă cultural la aparitia acestui gen sunt: fenicienii (sec XIV î Hr), celţii (sec X î Hr), grecii (sec X î Hr), romanii (sec II î Hr), evreii (sec I d Hr), vandalii (sec IV d Hr), arabii (sec VII d Hr), gitanii (rromii din Spania - sec XIV d Hr) şi latino-americanii (sec XVI). Dintre aceştia, cea mai mare influenţă o au arabii şi gitanii.

 

Add comment


Security code
Refresh