Written by admins Saturday, 18 August 2012 09:06
1201 - Este fondat oraşul Riga.
1572 - La Paris, are loc căsătoria dintre viitorul rege Henric al IV al Franţei şi Margareta de Valois, fiica lui Henric al II-lea; se aşteaptă o reconciliere dintre protestanţi şi catolici.
1680 - A fost întemeiată compania de teatru „Comedia Franceză” prin ordinul lui Ludovic al XIV-lea.
1868 - Astronomul francez Pierre Jules Cesar Janssen descoperă heliul.
1898 - Constituirea, la Timişoara, a Clubului Biciclist, al cărui statut a fost aprobat la 1.05.1899.
1920 - A fost ratificat al 19-lea amendament al Constituţiei SUA care garantează dreptul la vot al femeilor.
1941 - Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordona încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal şi a handicapaţilor.
1948 - A fost adoptată „Convenţia privind regimul navigaţiei pe Dunăre” şi Protocolul-anexă, la sfârşitul conferinţei privind regimul navigaţiei pe Dunăre (Belgrad, 30 iulie-18 august). Principiul fundamental al Convenţei îl constituie respectarea dreptului popoarelor de a dispune de bunurile lor, în conformitate cu interesele lor, regimul stabilit prin convenţie aplicându-se părţii navigabile a Dunării, de la Ulm la Marea Neagră, urmând braţul Sulina, cu acces la mare prin Canalul Sulina. Prin articolul 5 al Convenţiei, era înfiinţată Comisia Dunării. Convenţia a fost semnată de URSS, Bulgaria, Ungaria, România, Ucraina, Cehoslovacia, Iugoslavia şi a intrat în vigoare la 11.05.1949.
1959 - A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera dramei muzicale „Răscoala”, de Gheorghe Dumitrescu, cu un libret scris după romanul lui Liviu Rebreanu.
1960 - A început, în America, comercializarea pastilelor contraceptive.
1991 - Începutul puciului împotriva preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov.
Aniversări şi comemorări:
1642 - A murit Guido Reni, unul dintre cei mai faimoşi pictori ai barocului italian (n.04.11.1575).
1750 - S-a născut Antonio Salieri, compozitor italian, rival al lui Mozart şi îndrumător al lui Beethoven, Schubert şi Liszt; conflictul dintre Salieri şi Mozart a stat la baza multor creaţii artistice – „Amadeus”, film în regia lui Milos Forman (m. 07.05.1825).
1850 - A murit scriitorul Honore de Balzac, unul dintre cei mai prolifici prozatori; sub titlul generic „Comedia umană”, în aproape o sută de romane şi nuvele, a descris cu o inegalabilă forţă creatoare tabloul societăţii franceze sub Restauraţie, creand caractere şi situaţii general valabile; formula romanescă impusă de Balzac, caracterizată prin îmbinarea dintre observaţia realistă, analiza psihologica şi descrierea minuţioasă, a reprezentat un moment de cotitură în evoluţia romanului (n. 20.05.1799).
1858 - A murit, la Iaşi, lăutarul Barbu Vasile, cunoscut sub numele de Barbu Lăutaru. Staroste al breslei lăutarilor ieşeni, Barbu Lăutaru este mai mult o legendă a muzicii româneşti, lipsind datele referitoare la biografia sa. Din mărturii ale vremii, se ştie ca Franz Liszt, aflat la Iaşi, în 1847, a rămas impresionat de măiestria artistică a lăutarului român (n. 1780).
1883 - S-a născut Mihai Ciuca, medic, de numele căruia se leagă realizarea primelor vaccinuri antiholerice, eradicarea malariei şi realizarea primului centru de malarioterapie din România (m.20.02.1969).
1909 - S-a născut celebrul regizor francez Marcel Carne („Copiii paradisului”, „Noaptea amintirilor”, „Asasinii ordinii”) (m. 31.10.1996).
1922 - S-a născut Shelley Winters, actriţa de film căreia i s-a decernat Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin în filmele „'Jurnalul Annei Frank” (1959) şi „A Patch of Blue” (1965) (m. 14.01.2006).
1933 - S-a născut, la Paris, Roman Polanski, regizor, actor şi scenarist polonez (în 2003, filmul „Pianistul” a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film şi şapte premii Cesar; „Cuţitul în apă”, „Balul vampirilor”, „Tess”).
1937 - S-a născut Robert Redford, actor de film ('”Descult în parc”, „Jeremiah Johnson”), regizor („Oameni obişuiţi” - premiat cu patru Premii Oscar), fondator al companiei producătoare de filme „Woldwodal Enterprises”.
1939 - S-a născut Johnny Preston (J. P. Courville), cântăreţ american.
1944 - S-a născut Carl Wayne, vocalist britanic (Move).
1945 - S-a născut Sarah Dash, cântăreaţă americană.
1945 - S-a născut Barbara Harris, cântăreaţă americană (Toys).
1945 - S-a născut Vince Melouney, chitarist american (Bee Gees).
1950 - S-a născut Dennis Elliott, baterist britanic (Foreigner).
1998 - A murit Otto Wichterle, inventatorul ceh al lentilelor de contact. A fost preşedinte al Academiei de Ştiinţă cehoslovace şi preşedinte onorific al Academiei Cehe (n.27.10.1913).
Calendar ortodox: Sfinţii Mucenici Flor, Lavru, Polien, Ermi, Serapion şi Leon.
< Prev | Next > |
---|