Wednesday, January 22, 2025
   
Text Size

EVENIMENTELE ZILEI/ 28 iulie

Nu Rata!

Robespierre1468: Tratatul moldo-polon. Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei.

1794: Execuţia lui Robespierre împreună cu Saint-Just, Couthon şi alţi 19 adepţi ai celui supranumit „Incoruptibilul”.

1821: Peru îşi declară independenţa faţă de Spania.

1868: A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, prin care populaţiei afro-americane i se conferă dreptul la cetăţenie.

1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul Primului Război Mondial (1914-1918)

1965: Războiul din Vietnam: preşedintele american Lyndon B. Johnson anunţă creşterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000.

Sărbători creştine: Sfântul Apostol şi diaconul Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena (calendar ortodox)

Peru: sărbătoare natională: Proclamarea Independenței (1821)

Astăzi îl putem admira, încuraja şi aplauda pe Andrei Nechita la Jocurile Olimpice de la Londra, deşi televiziunile locale nu transmit probele de ciclism.

Add comment


Security code
Refresh