Monday, November 23, 2020
   
Text Size

CALENDARUL ZILEI / 28 februarie

Nu Rata!

dali-persistence-of-timeEvenimente:

1785 - Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, sunt executaţi prin tragere pe roată. Crişan se spânzurase în închisoare, la 13.02.1785, cu nojiţele de la opinci.
1821 - Congresul Sfintei Alianţe de la Laibach este informat despre evenimentele din Ţara Românească.
1835 - Apariţia primului volum al epopeii naţionale finlandeze, „Kalevala", alcătuită din 50 de cânturi. Străbătând Karelia, medicul, folcloristul şi filologul Elias Lonnrot a cules poemele transmise pe cale orală de mai multe secole, realizând apoi „Kalevala", în baza propriei sale viziuni poetice. Ziua Kalevalei.
1849 - Se inaugurează Catedra de limba şi literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice din Cernăuţi.


1859 - A apărut, la Bucureşti, prima revista umoristica românească, „Ţânţarul", până la 15.08.1859, editată de C.A.Rosetti şi N.T.Orăşanu.
1880 - Primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei şi-a prezentat scrisorile de acreditare.
1919 - Proclamarea independenţei Regatului Afganistan.
1922 - Proclamarea independenţei Egiptului, ca monarhie constituţională.
1933 - A fost aprobat „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene". Ziua apărării civile.
1944 - Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă comedia lui Camil Petrescu, „Iată femeia pe care o iubesc".
1945 - Primul ministru, generalul Nicolae Radescu, îşi prezintă demisia după două luni de guvernare (guvernul Rădescu s-a constituit la 06.12.1944), în condiţii extrem de grele, având în vedere prezenţa, pe teritoriul românesc, a Armatei Roşii. Istoricul Dinu C. Giurescu caracteriza guvernarea Rădescu astfel: „Este etapa care a dus, prin forţă, înşelăciune şi demagogie, prin intervenţia directă a autorităţilor civile şi militare sovietice, la impunerea guvernului de la 6 martie 1945, dominat şi controlat de Partidul Comunist din România".
1950 - A luat fiinţă „Editura Tehnică" din Bucureşti.
1966 - S-a închis celebrul „Cavern Club" din Liverpool, locul de debut al formaţiei The Beatles.
1974 - Sesiunea extraordinară a Adunării generale a Academiei Române alege ca membri ai acesteia, între alţii, pe Elena Ceauşescu, Miron Constantinescu şi Manea Mănescu.
1976 - Dezvelirea, la Deva, a statuii ecvestre a lui Decebal, operă a sculptorului Ion Jalea.
1988 - Declaraţia guvernului român prin care renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA, anunţând ca „nu doreşte în nici un fel menţinerea clauzei în condiţiile amendamentului Jackson-Vanik" (care prevedea reexaminarea anuală).
1994 - Patru avioane ce violau zona de interdicţie a zborurilor din Bosnia-Herţegovina, instituită de ONU, au fost doborâte de două avioane americane F-16. Este primul atac militar al NATO, de la crearea sa, în 1949.
1999 - Au loc ciocniri violente la Drenica, în centrul provinciei Kosovo, soldate cu moartea a 25 de albanezi (28.02-01.03.1999).

Aniversări şi comemorări:

1754 - S-a născut Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780) (m.02.11.1816).
1863 - S-a născut medicul Gheorghe Marinescu, fondator al şcolii româneşti de neurologie, academician ale cărui merite au fost recunoscute de 36 de academii şi societăţi ştiinţifice din întreaga lume. A fost cel dintâi om de ştiinţă care a utilizat pelicula cinematografică (examinarea radiologică) în investigaţia ştiinţifică (m.15.05.1938).
1869 - A murit Alphonse de Lamartine, scriitor romantic francez (n.28.10.1790).
1901 - S-a născut Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1954, unul dintre fondatorii biologiei moleculare moderne. În anul 1968, a lansat o teorie ce a stârnit un deosebit interes: vitamina C, administrata în doze mari, oferă nu numai protecţie împotriva răcelii, dar şi împotriva cancerului (m.19.08.1994).
1901 - S-a născut Linus Pauling, chimist american; a descoperit structura atomica a hemoglobinei şi a unor proteine; a primit Premiul Nobel pentru Chimie (1954) şi Premiul Nobel pentru Pace (1962) (m.19.08.1994).
1907 - S-a născut Grete Csaki-Copony, pictor. După 1962, s-a stabilit la Berlin (m.04.12.1970).
1907 - S-a născut Ecaterina Cristescu-Delighioz, pictor (m.1973).
1909 - S-a născut Melania Livada, critic şi istoric literar.
1913 - S-a născut regizorul american Vincente Minnelli.
1913 - S-a născut sculptorul Vida Gheza, membru corespondent al Academiei Române (m.1980).
1913 - S-a născut Emilia Comisel, etnomuzicolog.
1916 - S-a născut Vladimir Trebici, demograf şi sociolog, membru al Academiei Române (m.13.02.1999).
1916 - S-a născut Svend Amunssen, violonist danez.
1916 - A murit scriitorul american Henry James („Portretul unei doamne", „Elisabeta, prinţesa Muntenegrului") (n.15.04.1873).
1922 - S-a născut pictorul şi graficianul Vasile Eugen Crăciun. A studiat cu maeştrii Alexandru Ciucurencu, Octav Angheluţă şi Corneliu Baba (m.18.04.2001)
1922 - S-a născut Radu Câmpeanu, om politic liberal.
1925 - A murit Friedrich Ebert, primul preşedinte social-democrat al Republicii de la Weimar (1919-1925) (n.04.02.1871).
1926 - S-a născut pictorul Virgil Almăşanu.
1931 - Se instituie „Virtutea aeronautică", medalie care se conferea numai aviatorilor.
1936 - A murit Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez. A descoperit modul de transmitere a tifosului exantematic şi agentul patogen al acestei boli. A obţinut Premiul Nobel pentru medicină în anul 1928 (n.21.09.1866).
1939 - S-a născut John Fahey, chitarist şi compozitor american.
1940 - S-a născut Joe South, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
1941 - S-a născut Marty Sanders, chitarist american (Jay & The Americans).
1943 - S-a născut geograful Dan Balteanu, membru corespondent al Academiei Române.
1944 - S-a născut Barbara Acklin, cântăreaţă R&B americana.
1947 - S-a născut Doina Simionescu, artist plastic.
1950 - A murit Ştefan Ciobanu, istoric literar (n.1883).
1950 - S-a născut artistul plastic Ion Iancuţ.
1952 - S-a născut Eddie Manion, saxofonist american (Southside Johnny & Asbury Dukes).
1955 - S-a născut Randy Jackson, vocalist, chitarist şi pianist american (Zebra).
1957 - S-a născut Cindy Wilson, vocalistă şi chitaristă americană (B 52s).
1957 - S-a născut Philip Gould, baterist britanic (Level 42).
1957 - S-a născut actorul american John Turturro.
1958 - S-a născut compozitorul Mihnea Brumariu.
1967 - S-a născut Marcus Lillington, chitarist şi compozitor britanic (Breathe).
1974 - A murit Bobby Bloom, cântăreţ american.
1980 - A murit Manfred Weissleder, proprietarul celebrului „Star Club" din Hamburg.
1985 - A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române (n.07.02.1907).
1986 - A murit omul politic suedez Sven Olof Joachim Palme, şeful executivului suedez (1969-1976 si 1982-1986) (n.30.01.1927).
2000 - A murit matematicianul Nicolae Victor Teodorescu, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (n.05.07.1908).
2003 - A murit prozatorul şi teatrologul Romulus Diaconescu („De veghe pentru învingători", „Trebuia să se nască Brâncuşi") (n.02.10.1942).

Calendar ortodox: Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul, Sfântul Mucenic Nestor, Episcop de Maghid.

Add comment


Security code
Refresh