Muzică

Arta Florescu (n. 10 martie 1921, Bucureşti - d. 6 iulie 1998, Bucureşti): cântăreaţă de operă, profesoară de canto. O femeie uimitoare, cu o forţă şi generozitate uriaşe, care a trăit modest şi cu credinţă (timp îndelungat) pe o străduţă din Ploieşti (Popa Şapcă), unde, acum, uitarea domneşte.

Artist desăvârşit, rafinat, modest şi, în supleţea vocii sale, o prezenţă angelică în spaţiul generos al artei lirice româneşti şi nu numai. Nobilă şi dedicată artei dar, în egală măsură, şi numeroşilor săi discipolilor. Cu un nume predestinat, Arta Florescu a fost, până în ultima zi a vieţii sale, o rază, o lecţie de măiestrie şi curaj şi un dascăl adorat. Un artist crucificat pe altarul artei, în lumina reflectoarelor şi în zbaterea necontenită a aplauzelor… Pe care azi nu i le mai aude nimeni.

Arta Florescu, a studiat la Conservatorul din Bucureşti, între 1939 şi 1942, cu Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora sau M. Vulpescu, la Geneva cu Anna Maria Guglielmetti (1946) şi la Viena cu Kurt Nasor, Balzer şi Josef Krips (1947).

Cizelată, aşadar, în şcoala vieneză, Arta Florescu a debutat la Radio cu un program de lieduri de Henri Duparc, Robert Schumann şi Alfred Alessandrescu, în 1939, la Ateneul Român, acompaniată la pian de Nicolae Rădulescu, cu pagini de H. Wolf, Duparc, Ernest Chausson, Richard Strauss, J. Marx, R. Hahn, Igor Stravinski, George Enescu, în 1941. Au urmat debuturile în oratoriu, sub bagheta dirijorului Ionel Perlea, cu Stabat Mater, de G. Clari, la Ateneu, în 29 martie 1942 şi în operă cu Lucia di Lammermoor, de Gaetano Donizetti, sub conducerea lui Jean Bobescu, la 5 decembrie 1942, la Opera Română.

Artista, o familistă devotată, un om riguros şi neobosit, a activat ca solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti (1937 – 1942), solistă (1942 – 1945) şi prim solistă (1945 - 1968) la Opera Română din Capitală. A fost, de asemenea, conferenţiar, profesor şi şef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din Bucureşti, între 1950 - 1980, şi profesor invitat la Opera din Istanbul (1976), dând aripi sutelor de tineri talentaţi care îi cereau sfatul şi sprijinul. A interpretat de-a lungul carierei solistice impresionate peste 70 de roluri, în Lucia di Lammermoor, de G. Donizetti, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata, Aida, Rigoletto, Forţa destinului, Don Carlos, Othello, de Giuseppe Verdi ş.a.

Vocea sa a triumfat pe scenele teatrelor „Balşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc. A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia. Niciodată extenuată sau plictisită, totdeauna vie şi generoasă! «Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu. Dispunând de un fizic excepţional, de o inteligenţă scenică particulară, de o probitate profesională exemplară, Arta Florescu a realizat eroine de neuitat în teatrul liric românesc: „Mareşala” din Cavalerul rozelor, „Desdemona” din Otello, „Margareta” din Faust, „Nedda” din Paiaţe, „Musetta” din Boema, „Violeta” din Traviata, „Contesa” din Nunta lui Figaro, „Eva” din Maeştrii cântăreţi, „Tosca”, „Cio-Cio-San” din Madam Butterfly» (Viorel Cosma).

Ca profesoară, a „semnat” actul de naştere a generaţii de noi talente printre care Eugenia Moldoveanu, Cleopatra Melidoneanu, Lucia Ţibuleac, Viorica Cortez, Angela Gheorghiu, Maria Slătinaru-Nistor, Bianca Ionescu sau Leontina Ciobanu-Văduva şi a participat ca membru în juriile marilor festivaluri naţionale şi internaţionale. A fost înmormântată în Cimitirul „Reînvierea” din Bucureşti. „Doamna Arta, aşa cum i-am spus întotdeauna, Doamna a fost însemnată de destin de la naştere, purtând acest nume, care a predestinat-o, acest nume care a devenit simbolul unei importante părţi a culturii româneşti – arta lirică”, cum recunoştea însăşi maestra Eugenia Moldoveanu.

În a doua jumătate a secolului trecut, nume importante de interpreţi vocali au contribuit la prestigiul liricii noastre. Printre cei mai de seamă maeştri trebuie să fie numită soprana Arta Florescu, a cărei carieră s-a impus prin calităţile remarcabile ale vocii şi interpretărilor sale pe scenele de operă româneşti şi europene.

Arta Florescu rămâne, nealterată, imaginea reprezentativă a prestigiului şcolii noastre de canto, pecetea dascălului şi artistului deopotrivă, însoţind numeroase destine ale solisticii de operă şi concert din viaţa muzicală naţională şi internaţională. „Aplaudată pretutindeni, Arta Florescu este un motiv de admiraţie pentru iubitorii de muzică vocală de pretutindeni, o revelaţie. Îmbinând cariera de interpret cu cea de maestru al pedagogiei şi cu aceea de membru al celor mai importante jurii pentru concursuri internaţionale de canto, această mare muziciană răspunde tuturor exigenţelor istoriei noastre culturale, evocate în emisiunile proiectate memoriei sale”, spunea prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

Azi, cu tristeţe, putem spune, a fost şi s-a dus. La Ploieşti, doar câţiva dintre foştii vecini îşi mai amintesc de vocea şi chipul său îngeresc, de dulceţurile aromate meşterite de mâna artistei şi de trilurile care se auzeau din ferestrele larg deschise. Atât. În rest nimic, absolut nimeni şi nimic nu mai ştie că undeva, aici, la Ploieşti, vibrează urmele vocii de aur a scenei lirice româneşti.