Muzică

Vineri, 8 februarie, începe o nouă ediţie a celui mai cunoscut şi vivant festival: Carnavalul de la Rio de Janeiro. O sărbătoare de lumină, culoare, muzică şi dans, începe oficial atunci când primarul oraşului, Eduardo Paes, predă simbolic cheile oraşului regelui Momo - simbol al tuturor exceselor, a cărui domnie va dura cinci zile.

Apogeul sărbătorii va fi atins duminică şi luni, ultimele nopţi din carnaval, când, pe Sambadrom, vor defila celebrele şcoli de samba.

Trebuie spus însă că, deja de 15 zile, petrecăreţi şi îndrăostiţii de dansul tradiţionali au luat cu asalt străzile din Rio, pentru a defila în „blocos" (grupări carnavaleşti de cartier), apreciate drept „carnavalul autentic", care permite oricui să îşi încerce talentul.
În aceste blocos, oamenii pot să se deghizeze sau nu, fiind suficient să danseze, să se amuze şi să seducă, totul fiind udat din plin cu multă bere, pentru ca sărbătoarea să fie cât mai spumoasă şi răcoroasă!

Faţadele imobilelor din centrul administrativ al oraşului Rio de Janeiro sunt protejate contra sutelor de mii de petrecăreţi prin grilaje speciale, iar poliţia a întărit securitatea în oraşul care va găzdui Campionatul Mondial de fotbal în 2014 şi Jocurile Olimpice în 2016.

Autorităţile din Rio estimează că la actual ediţie numărul vizitatorilor va depăşi cu mult numărul de 900.000 (o creştere cu 5,8% faţă de 2012), luându-se în calcul că aceştia vor cheltui circa 665 de milioane de dolari pentru această sărbătoare considerată a fi cea mai mare din lume organizată în aer liber.

Carnavalul de la Rio este renumit pe plan mondial pentru defilările exuberante organizate pe Sambadrom - o veritabilă „pasarelă a muzicii samba" - încadrat de două tribune cu 72.500 de spectatori privilegiaţi, conceput de celebrul arhitect Oscar Niemeyer, decedat în decembrie 2012, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 105 ani.

Temele defilărilor celor 12 şcoli principale de samba care îşi dispută prestigiosul trofeu de „campioană a carnavalului" variază de la Vinicius de Moraes, unul dintre autorii cunoscutului cântec "The Girl from Ipanema", la un omagiu adus cartierului popular Madureira, în care samba se află în inimile tuturor locuitorilor.
.
Şcolile de samba îi vor face pe spectatori să călătorească cu gândul în Amazonia, dar şi dincolo de graniţele Braziliei, în Germania (defilarea şcolii Unidos da Tijuca) şi chiar în Coreea de Sud (şcoala Inocentes de Belfort Roxo).

Fiecare şcoală de samba a cheltuit între două milioane de dolari şi cinci milioane de dolari pentru a-şi organiza defilările din acest an, în trecut finanţate de mafioţii din universul pariurilor clandestine, dar care sunt sprijinite financiar tot mai mult în zilele noastre de companii serioase, braziliene şi străine.
În oraşul sambei, un cartier din zona portuară, unde sunt situate atelierele şcolilor de samba, sute de artizani lucrează din greu de câteva luni deja pentru a confecţiona carele alegorice şi costumele pentru aceste defilări.
Şcolile de samba invită adeseori vedete locale pentru a acorda un plus de strălucire defilărilor lor. Fotbalistul Neymar, un admirator al carnavalului, a fost invitat de şcoala Mocidade Independente, însă nu şi-a confirmat deocamdată participarea.

Istoric

Prin 1830 a luat naştere un dans care combina mişcări ale negrilor cu rotaţii ale corpului şi sway-uri din Lundu. S-au adăugat paşi de carnaval, iar în final dansatorii au ales stilul european, în care dansatorii aveau o poziţie mai apropiată.
În 1885 înalta societate din Rio adopta dansul sub numele de Zemba Queca, ulterior Mesemba. Masemba a fost combinat, la începutul secolului XX, cu un alt dans brazilian numit Maxixe şi a fost popularizat apoi în SUA şi Europa. Chiar şi astăzi Samba mai conţine pasul numit Maxixe. O alta denumire pe care a purtat-o Samba a fost „Carioca", în 1930.
Dansul devine popular în sălile de dans europene abia după Al Doilea Război Mondial, prin anii 1948-1949, deşi primele încercări de a aduce Samba în şcolile de dans pe continent s-au făcut prin anii 1923-1924. Pierre Lavelle structurează Samba în anul 1956, o variantă din cadrul dansului sportiv.
Festivalul de la Rio a pornit de la o festivitate portugheză, numită „entrudo", care era desfăşurată înainte de postul Paştelui, un eveniment haotic, în cadrul căruia participanţii aruncau unii în ceilalţi nămol, apă şi mâncare. Manifestarea avea loc pe stradă, iar de multe ori ducea la un haos.