Literatură

23 ianuarie, aparent o zi ca oricare alta, are o semnificaţie aparte în calendarul cultural. Este Ziua Internaţională a Scrisului de Mână (Handwriting Day), deja o raritate în epoca IT, când aproape nu mai avem nevoie de creion şi foaie de hârtie.

Sărbătoarea coincide cu ziua de naştere a lui John Hancock. Acesta a devenit foarte cunoscut pentru semnătura sa extrem de lizibilă şi stilistic aparte, de pe Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.
Hancock a devenit în decursul timpului, un fel de sinonim pentru semnătura de pe un act oficial.
Ziua Internaţională a Scrisului de Mână ar trebui să ne reamintească faptul că, deşi trăim într-o lume a ecranelor şi a butoanelor, ar fi păcat să ne pierdem o asemenea abilitate, supunâdu-ne unei depersonalizări care poate avea grave consecinţe la nivel personal şi cultural.
Potrivit unui studiu din 2009, studenţii care scriau esee cu pixul, spre deosebire de colegii lor care aveau la dispoziţie un calculator, şi-au terminat munca mai repede şi în plus s-au exprimat mai coerent.
De asemenea, specialiştii spun că una dintre cele mai eficiente metode de a învăţa ceva (de a citi şi a reţine) este să scrii informaţiile de mână.
Totodată, psihologii atrag atenţia asupra unui recent studiu realizat în Marea Britanie arată că o mare parte dintre adulţii acestei ţări au devenit aproape dependenţi de tastaturi pentru a comunica în scris: cei care au răspuns chestionarului nu mai scriseseră nimic de mână de 6 săptămâni, în medie.
Scrisul de mână necesită formularea mentală a frazelor înainte de a le trece pe hârtie, dar şi filtrarea gândurilor, producând un proces psihologic extrem de important. Oamenii încetează să mai gândească în profunzime în faţa calculatorului. Suportul textului (în opoziţie cu cel al hipertextului) este sincronic şi conservă toate stadiile ratate ale exprimării. Textele sunt definitive. În faţa unei foi de hârtie, persoana care scrie este mai alertă, mai stăpână pe spaţiul discursiv, mai concentrată şi mai trează.