Literatură

Anul 2013 aduce în plan editorial un nou volum al poetului Gabriel Vincenţiu MĂLĂESCU, „Marea de vise” (Adjud, Editura „Armonii culturale”, 2013) cu o prefață de Filip KOLLO. Aflat la al V-lea volum, poetul, membru al cenaclului „Atitudini”  Casa de Cultură „I. L. Caragiale” din Ploiești, ne desfată cu versuri ce dezvăluie, așa cum ne-a obișnuit, o voce lirică aparte.  

Te-am aşteptat cu zâmbet în priviri

„Marea de vise” înseamnă interior, profunzime şi centrul fiinţei. Autorul reuşeşte să echilibreze onirismul, iluzia, estetismul, tocmai prin motivele abordate. Egale valoric şi integrate structural, textele determină personalitatea eului prin ritmul interior şi muzicalitate, de asemenea prin forţa sugestiei, care întreţine şi articulează textelor poetice. Se remară uşurinţa de a scrie, cursivitate imagistică ce creeze o atmosferă captivantă a sinelui.

Volumul reprezintă o muncă asupra detaliului, asupra transmiterii stărilor interioare, a liniştii şi echilibrului sinelui. Observăm maturizare şi îmbogăţire lexicului; tropii capătă substanţă, curg dintr-o metaforă în alta, dintr-un vers în altul.

Voce lirică a volum este conturată în căutarea cursivității specifice poemelor, menţinând aspectul liric şi tensiunea. Remarcăm un tragism temperat ce evită melodrama, totul fiind susținut prin intuiţia titlurilor, sintagme puternice, realizări lirice momorabile prin armonia interioară.

În final, înțelegem că poetul mânuieşte cuvintele în aşa fel încât îşi exprimă într-o notă foarte personală trăirile. Aveam sentimentul că volumul constituie un singur poem şi nu se pot departaja poemele între ele. Nu puteam, practic, să decontextualizăm de teamă să nu frângem firul magic al poemului.

Cuvânt înainte

Stând cândva în contemplaţie,
purtat de vraja unui vis,
copilul a avut o revelaţie:
cu ochii minţii, viaţa ţi-a prezis.

Îşi dorea să cucerească lumea
cu vorbele meşteşugit lucrate,
dar a văzut cum ziduri se înalţă
şi cade prizonier într-o cetate.

O altă cale i se pregătea:
zile şi ani de muncă şi durere ...

De-abia într-un târziu a redeschis
o mică poartă, ca o scânteiere ...

De-atunci iar scrie, poate prea puţin,
anii sunt grei şi timpul se reduce;
mereu sunt întâmplări în viaţa lui,
dar a luptat să-şi ducă propria cruce.

autor, Marian DRAGOMIR