Tuesday, October 20, 2020
   
Text Size

Bucureştiul sau Lentoarea renaşterii.

Cu traista-n băţ

  

caragealiana015"Portretul unui oraş nu este imaginea precisă a oraşului ci impresia lăsată de el în memoria călătorului" - Italo Calvino
 
Să zicem că e o zi frumoasă de toamnă , însorită, cu norişori albaştri ca de vată.
Să zicem că de la cafeneaua din colţ vine un miros irezistibil de vanilie, cafea şi pâine proaspătă. Este o duminică de noiembrie, ziua de răsfăţ pentru două milioane  de locuitori dintr-o capitală veche-nouă. Cândva un oraş cosmopolit şi elegant Bucureştiul a decăzut în anii comunismului până la o quasi-insuportabilă şi intolerabilă stare de decrepire fizică. Patricienii întunericului s-au instalat în palatele altora, au jecmănit imobilele somptuoase şi acaparat tot ce era funcţionabil, valoros şi estetic.
Puţin după revoluţia din 89 am întâlnit un oraş trist, debusolat, neglijat timp de jumătate de secol  de delăsare urbanistică. Cu timpul proprietăţile confiscate au fost restituite, iniţiativa particulară permisă, investiţiile acceptate şi sprijinite de bănci care azi schimbă peisajul spre plăcerea călătorului fermecat de mugurii înnoirii. Suntem într-o Havana a Europei. Vechiul există şi trăieşte, noul se iveşte cu lentoare dar decisă perseverenţă.
 Mi-am luat camera de vederi şi am plecat de la hotelul cel nou SARRoglia aflat pe strada Vasile Lascăr. Super modern, lustruit, elegant şi prietenos hotelul prezintă un exterior ondulat ,  decoraţii şi sculpturi interesante aducând a Brâncuşi, camerele sunt mari, bine echipate şi mai ales liniştite...
 
Continui pe jos spre Piaţa Rosetti cea plină de porumbei flămânzi,
cerşetori, şi taximetrişti în aşteptare de clienţi.
De acolo o cotesc spre piaţa Universităţii. Zăresc faţada Teatrului Naţional,  în perpetuă renovare, dar surpriza vine de la o construcţie nouă ,impozantă, din bronz, plasată în grădina din fata XX teatrului. "Caragialiana" este opera sculptorului Bolborea, un grup statuar populat de personaje luate din piesele marelui dramaturg. El, Luca Caragiale însuşi, stă aşezat pe un fotoliu adiacent complexului şi admiră freamătul oraşului privind direct prin trupul personajelor, parcă transparente. 
Bolborea, creator al unei opere sculpturale din ce în ce mai prezentă în
spaţiul public al metropolei, se vădeşte a fi, deopotrivă, un onumentalist şi un orfevru.
Bronzurile sale, patinate cu migală, au preţiozitate de bijuterie, sugerând uneori patina aurului vechi, cu modelări savante şi subtile ca în această  superbă şi nebunească "Căruţă cu actori", care, la dimensiuni neobişnuite, adună pe esplanada Teatrului  Naţional, câteva zeci de personaje recognoscibile, monştrii sacri ai scenei romaneşti, un memento nepieritor, ridicat pentru toţi cei care i-au aplaudat frenetic decenii de-a rândul. Cu mijloacele sale plastice extrase din istoria şi cultura naţională,  loan Bolborea pare artistul stradal de care cetatea are atâta nevoie.
 

Add comment


Security code
Refresh