Friday, September 20, 2024
   
Text Size

Ora pământului: Sâmbătă seara, la 20.30, stinge şi tu lumina!

Bagă-ţi minţile în cap!

ora pamantului 2013Mari edificii ale planetei, precum Taj Mahal, Turnul Eiffel şi Empire State Building, vor fi cufundate în întuneric, sâmbătă seara, în cadrul operaţiunii „Ora Pământului", un eveniment anual care îi mobilizeaza pe oameni, fie doar şi pentru o oră, să lupte împotriva încălzirii globale.

La ora locală 20.30, luminile din edificii şi monumente din peste 150 de ţări vor fi stinse timp de o oră, pentru a marca, astfel, cea mai mare manifestare ecologistă din lume.

Vor fi cufundate în întuneric Portul din Sydney, Poarta Brandenburg, Cascada Niagara, Turnul Burj Khalifa, Cetatea Dubrovnik din Croaţia, Stadionul Olimpic din Beijing, străvechea citadelă Erbil din Kazahstan, dar şi alte obiective turistice, precum pieţele Al-Jundi şi Palestina din Gaza, Mica Sirenă din Copenhaga şi replica din Florenţa a celebrei statui David, realizată de Michelangelo, relatează Mediafax.

Proiectul „Ora Pământului" a fost lansat de World Wide Fund for Nature (WWF), în 2007, în Australia. În acel an, expresia la ordinea zilei a fost „stinge lumina pentru binele planetei", iar scopul acţiunii a vizat conversia către energiile regenerabile. Luminile din Opera din Sydney nu vor fi stinse în acest an, însă clădirea va fi înconjurată, sâmbătă, de un halou verde.

De atunci, campania „Ora Pământului" a căpătat o dimensiune mondială şi a captat interesul a sute de milioane de persoane, afirmă cofondatorul şi directorul acestui program ecologist, Andy Ridley, citat de Mediafax.

La nivel mondial, în 2010, campania a reuşit să atingă aproximativ 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări care s-au implicat în acţiunea Earth Hour.

Anul 2013 este momentul înţelegerii că schimbarea reală stă în puterea fiecăruia mai mult decât a trage un semnal de alarmă. (...) Acum e timpul să trecem la pasul următor. O schimbare durabilă va putea să apară în lume atunci când oamenii vor adopta alte modele de gândire şi de comportament. Aceste noi modele de a se raporta la mediul înconjurător nu trebuie să fie valabile doar o singură zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi. Existenţa durabilă a umanităţii presupune gândirea în alte culori decât griul şi negrul caracteristice poluării, transformarea simultană a mentalităţilor. Schimbarea suntem noi! Fiecare, eu, tu, împreună", titrează site-ul www.orapamantului.ro.

„În acest an, pe 23 Martie, între orele 20.30-21.30, odată cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării şi deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, este momentul să trecem la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul", mai arată sursa citată.

Add comment


Security code
Refresh