Bagă-ţi minţile în cap!

„Linişte de-ţi sparge timpanele

Ce a mai rămas azi din Întreprinderea Mecanică de altădată? Câteva sute de muncitori, câteva secţii în care se lucrează şi multe clădiri ce şi-au pierdut utilitatea. Din fosta turnătorie, de pildă, au mai rămas doar zidurile, la cantina unde se pregătea odinioară masa nu mai găteşte nimeni, pe pista de încercare a MLI-urilor (maşini de luptă) e o linişte de-ţi sparge timpanele, iar pe zidurile pe care se urcau odinioară maşinile de luptă, nici pomeneală de urme de şenile.

Apă mai este încă în lacul artificial unde amfibiile intrau odată la scufundări, în teste. Problema e alta: halele de aici au fost construite după 1990, doar că cine a avut nevoie de fier vechi s-a servit din plin din scheletul lor. Că doar a fost şi încă mai este fier vechi la Mârşa... Cum să nu fie, când aici s-au construit bascule de mare tonaj, când aici există kilometri de conducte (cele mai multe dintre ele înecate în bălării), hale în care basculanta pare un pitic sau stâlpi metalici pe care mai stau încă spânzurate plăcuţe cu denumirile localităţilor de un soseau zecile de autobuze.
De fapt, dacă vrei să vezi ce a însemnat odată colosul industrial numărul 1 din judeţ, aici e cel mai bine să poposeşti în staţia de autobuz. Din peroanele de altădată, au mai rămas doar vreo şapte în picioare, adică sunt piloni metalici, cu copertine deasupra şi cu plăcuţe ruginite pe care se mai poate citi ce autobuz poposea acolo: că venea din Racoviţa sau Turnu Roşu, că pleca la Brădeni, Boişoara sau Avrig. Peroanele sunt goale acum, la fel şi sala de aşteptare, dar dacă priveşti autogara de la Întreprinderea Mecanică Mârşa îţi dai seama că nu era cu nimic mai prejos decât o autogară de orăşel. Că doar 70 de autobuze veneau şi plecau într-o altă lume, una în care Întreprinderea Mecanică făcea parte dintre coloşii industriali ai României.

* La nivelul anilor 1973-1975, investiţiile făcute de statul român la Mârşa au fost de peste trei miliarde de lei, adică peste 100 de milioane de dolari (www.capital.ro).

* Secvenţe din filmul „Pas în doi", 1985, au fost filmate în Întreprinderea Mecanică Mârşa. Filmul a fost regizat de Dan Piţa şi îi are în rolurile principale pe Claudiu Bleonţ, Ecaterina Nazare şi Petre Nicolae.

O colonie cu vreo 4.000 de locuitori s–a născut în spatele Întreprinderii Mecanice Mârşa, principalul producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România în perioada comunistă. Mlaştinile şi stufărişul au fost înlocuite cu blocuri, tineri din toată ţara au venit să înveţe carte în liceul de la Mârşa şi s-au angaja, apoi, tot acolo, la Mârşa, în întreprinderea mecanică pe ale cărei porţi intrau peste 10.000 de muncitori pe zi, în întreprinderea mecanică de pe ale cărei porţi ieşeau autobasculante de 100 tone, semi-remorci de 10 tone, remorci basculante de 5 tone şi plecau spre patru continente. Acum, stufărişul tinde să ia locul halelor.
E o ciudăţenie localitatea Mârşa din judeţul Sibiu. Nu de alta, dar, dacă e să te iei după perimetrul în care se găsesc locuinţe, ea are dimensiuni de sat, dar ar fi un sat tare ciudat dat fiind că e dezvoltat de verticală, adică e „un sat" plin cu blocuri. Şi tocmai de aceea Mârşa pare mai degrabă un cartier de oraş, nu se ştie cum răsărit în câmp. De fapt nu-i chiar aşa, cartierul ăsta solitar a crescut odată cu Întreprinderea Mecanică Mârşa: cum a crescut întreprinderea, aşa a crescut şi aşezarea umană şi Mârşa a devenit colonie, copil al principalului producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România comunistă".

Site-ul www.salveazamonumentul.ro lansează, prin acest reportaj, un semnal de alarmă pentru un loc uitat de alţii, dar în care localnicii nu-şi abandonează credinţa. Preluat în presa centrală, subiectul a scos la iveală situaţia localnicilor care, deşi au fost înşelaţi şi minţiţi, chiar dacă nu au banii necesari pentru a-şi ridica cu propriile puteri o biserică, ei au încropit un locaş de cult în clădirea unei foste creşe. Mai multe AICI.

Acolo, sub hramul „Pogorârea Sfântului Duh", îşi botează copiii, acolo ascultă sfânta Liturghie, acolo se spovedesc, acolo primesc împărtăşania, fără strane şi vitralii, de 23 de ani. La şcoala din apropiere, sunt iniţiaţi copiii, după tradiţia locului, culmea, în pictarea icoanelor pe sticlă.

Dovadă că unii nu au nevoie de clopotniţă şi turle să aprindă lumânări cu toată credinţa. Oare aşa gândesc şi „marii credincioşi" care cer miliarde pentru ridicarea unei catedrale pompoase şi inutile, întru intermedierea omului cu Dumnezeu? Cine ştie, poate că într-o zi, cei mici vor face icoane şi pentru biserica cea adevărată din satul lor!

SURSA FOTO: adevarul.ro