Literatură

Inedit și convingător, romanul de debut al Anei Maria Gîbu este o compoziție omogenă și bine condimentată cu suspans, complicații sentimentale cu o turnură surprinzătoare, frământări interioare și multă, multă imaginație. Situat la granița dintre science-fiction și fantasy (s-ar încadra mai degrabă în genul soft SF/science-fantasy, caracterizat prin accentul pus pe latura psihologică, pe sentimente și implicații  umane), romanul abordează îndrăzneț tema căutării sinelui într-un viitor involuat, scindat între sat și oraș, între oameni și mutanți.

Ana Maria evită din instinct stereotipurile. Astfel, binele și răul nu ne apar ca noțiuni întrutotul disjuncte, antagonice, romanul axându-se mai
mult pe evoluția interioară a personajelor și pe felul în care interacționează unele cu altele și trăiesc, la nivel intim, personal, binele sau răul. De fapt, cred că autoarea a împrumutat personajului central, Julia, o mare parte din personalitatea sa. Contradicții, frământări sufletești, negarea unei sensibilități profunde - care ar duce inevitabil la vulnerabilitate -, curaj și abnegație, dăruire totală…Cerebrală și lucidă, Julia rămâne însă, împotriva ei chiar, o ființă profund umană. Cel puțin din aceste motive, romanul nu putea fi scris decât la persoana întâi. Într-o lume crepusculară, aparent condusă de cruzime și răzbunare, descoperim cu uimire altruism, sensibilitate, emoții nealterate și nealterabile prin intervenție externă. Autoarea ne induce subtil, prin mijloace care ne scapă la prima vedere, ideea că dragostea reprezintă unica trăsătură care ne transformă cu adevărat în oameni. Și că niciun experiment genetic nu poate modifica “ADN”-ul sufletesc. Prietenia, solidaritatea, duioșia, compasiunea răsar și ele acolo unde te aștepți mai puțin. Această întoarcere spre uman, atât de bine (și de bună seamă voit!) mascată, reprezintă punctul forte al cărții. Romanul s-a născut, după destăinuirile ulterioare ale autoarei, la lumina lămpii, “pe ascuns”, între un exercițiu de algebră și o analiză morfo- sintactică la limba română – și a fost, se pare, un catalizator pentru examenul de capacitate, promovat de altfel cu brio. Dar nu este prima oară când Ana Maria ne uimește prin puterea sa uluitoare de a se dedica, simultan, unor activități diverse (și excelează la toate!): învățătură, scris, muzică, dans, acțiuni de voluntariat…talentul și munca fiindu-i recunoscute unanim, atât de către profesioniști, cât și de prieteni, și recompensate prin zeci de premii obținute în țară și în străinătate. CV-ul său este prin el însuși o carte de vizită impresionantă! Și, dacă în poezie Ana Maria a demonstrat că este o adevărată prințesă a metaforei, în proză ea mizează pe prezentarea frustă a evenimentelor, pe minimizarea mijloacelor stilistice în favoarea acțiunii directe. Stilul sobru, aproape succint, fără înflorituri inutile, dialogul viu și sincer poartă cititorul, în ritm alert, în mijlocul acțiunii. Povestea te ia pe sus, nu e timp pentru visare. Romanul, scris într-o tonalitate afectivă și agresivă totodată, puternic vizual și dramatic, va avea, cu siguranță, un impact de durată asupra cititorului de orice vârstă – chiar dacă, poate, mai degrabă la nivel subliminal. Pentru că lumea despre care ne avertizează autoarea este pe deplin posibilă întrun viitor nu prea îndepărtat. Când omul se joacă de-a divinitatea, căutând perfecțiunea, rezultatul nu poate fi decât dezastruos. Experimentele genetice scăpate de sub control pot avea efecte secundare imprevizibile. În acest context, accentul povestirii este pus pe nevinovăția “victimelor”, fie ele îngeri sau vârcolaci. Veți descoperi în “Blestemații” un roman de o surprinzătoare și copleșitoare complexitate, un vertij de întâmplări care te țin cu sufletul la gură de la prima până la ultima frază. Lectura vă va convinge negreșit că un înger rămâne un înger, indiferent de circumstanțe, încercări sau „mutații”. Prin extrapolare, orice înger este, până la urmă, un om! Așteptăm ca generația următoare, a cărei curajoasă reprezentantă este Ana Maria Gîbu, să demonstreze și reciproca afirmației de mai sus! Un roman must read! Mult succes, Ana Maria!

Luminița Zaharia

O poezie pe zi

spun că niciodată

dar niciodată

vorba

nu a fost mai slabă

de ce atâta vehemenţă

când ştiu că poemul

se alcătuieşte

chiar se asamblează

dacă stau să mă gândesc

din două materii

buna credinţă a cititorului

sacrificiul

mândria

demnitatea

ala cum martirii

sprijineau facerea lui Dumnezeu

şi creaţia

derizoriul administrativ

pe care îl suportă poetul

şi ştiţi

la capitolul acesta

nu am stat niciodata bine

este aşa este cum aţi auzit

            de Marian Dragomir

O poezie pe zi

şi iarăşi mi-am vopsit trupul în verde
poate aşa voi încolţi din nou
mi-e moartea greu de suportat iubite
privesc spre voi, de-aicea, ca printr-un hublou.

mi-e veşnicia submarin iar peştii
la o ţigară îmi bârfesc dorinţa
de a-nverzi dar nu-i condamn căci noaptea orbitoare

mi-a întrerupt păcatul şi de trei ori mi-a luminat fiinţa.

atâta umezeală zace-n mine
şi-atâta mucegai mă copleşeşte
c-am început sa mă droghez de-o vreme
iar asta izbăvirea mi-o coseşte.

am învăţat să înot de plictiseală
printre epave mă strecor agilă
când ţi-am trimis aseară sms-ul
făceam un brass, iar tu mi-erai feştilă.

te chem în mine pofta mă sugrumă
la ştiri spuneau că vei muri probabil
te-aştept să-mi cureţi algele din plete
şi nu uita să vii cu-n dric acvatic, onorabil
(şi nu privi în urmă înspre oarba turmă care urlă)

de Adelina Fleva

Viaţa ca o artă

Un studiu realizat de British Heart Foundation arată că, dacă timpul ar putea fi dat înapoi, mulţi şi-ar alege altă carieră, altă nevastă sau alt soţ şi altă ţară în care să trăiască. La studiu au participat 2.000 de persoane, iar cercetătorii au făcut un top al regretelor la bătrâneţe.

1. Că nu au călătorit mai mult

 2. Că nu au ţinut legătura cu mai mulţi prieteni din trecut

 3. Că au facut prea putina miscare

 4. Ca nu au economisit destui bani

 5. Ca s-au apucat de